Sa devii inamicul oficial al propriului partid, la mai putin de sase luni de cand congresul te-a ales presedinte, este o mare performanta. Sa te intorci, in acelasi partid, ca erou salvator, la un an dupa ce l-ai parasit, in plina campanie electorala, fiindca te-au lasat nervii, este, iarasi, un record neegalat.

Acestea sunt situatiile in care se afla Calin Popescu Tariceanu si Theodor Stolojan, iar PNL, acum framantat si debusolat, este singurul partid care, in ultimii 15 ani, a reusit sa-si devoreze liderii.

In istoria lor postdecem-brista, liberalii au avut parte de liniste numai vreo trei ani. S-a intamplat dupa alegerea lui Theodor Stolojan in fruntea partidului, la putin timp dupa ce acesta ii reprezentase in campania prezidentiala din 2000.

Aducerea fostului premier in PNL se datoreaza lui Valeriu Stoica, cel care a avut inspiratia de a desprinde partidul din falimentara CDR si de a folosi capitalul electoral neexploatat al lui Stolojan in interesul liberalilor.

Prin miscarile abile ale lui Stoica, PNL a fentat soarta si a intrat in parlament, insa liderul sau a fost debarcat fara menajamente din cauza targului postelectoral cu PSD, prin care liberalii au fost asezati intr-o opozitie mult prea constructiva.

Stoica a impartasit, astfel, destinul lui Mircea Ionescu Quintus (dat la o parte chiar de politicianul avocat, fiindca era slab si influentabil), al lui Viorel Catarama (inlocuit cu octogenarul epigramist, fiindca era prea voluntar si legat de scandalul SAFI), al lui Radu Campeanu (parasit, pur si simplu, de partea cea mai

tanara si mai dinamica a partidului, tocmai fiindca era refractar la schimbari). In acest lant, Calin Popescu Tariceanu ar putea fi ultima veriga.

Lui i se reproseaza ca a compromis imaginea PNL prin inconsecventa in privinta demisiei din functia de prim-min