In medie, anul acesta s-ar putea sa bem cu doi litri de bere mai mult decit in 2004, adica in jur de 63,7 litri. Piata berii se indreapta cu pasi repezi spre pragul de 15 milioane de hectolitri, urmind ca in 2006 sa atinga 15,5 milioane.
Studiile arata ca anul acesta consumul de bere din Romania va ajunge la aproximativ 14,8 milioane de hectolitri, fata de aproximativ 13,4 milioane de hectolitri anul trecut. De asemenea, in 2006, actorii din industria de profil apreciaza ca romanii vor bea in jur de 15,5 milioane de hectolitri de bere.
Altfel spus, consumul mediu de bere pe cap de locuitor va creste de la 60 de litri, cit este estimat anul acesta, la 65,4 litri, in 2006. In ceea ce priveste gusturile romanilor, specialistii indica o reorientare a publicului catre produsele mai scumpe. Astfel, vor creste vinzarile la marcile mainstream (cu preturi medii) si premium (ceva mai scumpe) in detrimentul celor ieftine.
In afara cresterii economice, tendinta este explicata de actorii din piata si prin decizia producatorilor din industrie de a ambala brandurile de bere de nivel mediu la PET.
Din estimarile Asociatiei Berarilor si conform studiilor Canadean, cea mai mare companie de cercetare de piata pe segmentul bauturi, anul acesta consumul de bere din Romania va ajunge la aproximativ 14,8 milioane de hectrolitri, fata de aproximativ 13,4 milioane de hectrolitri anul trecut.
De asemenea, in 2006, actorii din industria de profil apreciaza ca romanii vor bea in jur de 15,5 milioane de hectrolitri de bere. Altfel spus, consumul mediu de bere pe cap de locuitor va creste de la 60 de litri, cit este estimat anul acesta, la 65,4, in 2006.
Incepind cu 2001, cel mai important salt in intervalul unui an, din punctul de vedere al cantitatilor consumate, s-a inregistrat in 2003, cind s-au baut cu 1.360 de milioane d