Congresul al IX-lea al PCR a asigurat suprematia lui Ceausescu, inaugurand o efemera perioada de "liberalizare" Congresul al IX-lea al PCR a avut loc in luna iulie 1965. Ceausescu devenise liderul partidului dupa moartea lui Gheorghiu-Dej in martie 1965, insa continua sa fie flancat de baronii defunctului dictator. In primavara, Ceausescu a organizat o serie de intalniri cu activul de partid din principalele ministere si din uniunile de creatie. Aparea destul de clar ca era vorba de un lider dinamic, care promitea sa se delimiteze de excesele predecesorului sau. Mai ales la intalnirea cu activul Ministerului de Interne, Ceausescu a insistat pe tema respectarii legalitatii socialiste, o aluzie transparenta la samavolniciile rivalului sau Alexandru Draghici. Noul lider poza intr-un marxist deschis, un fel de comunist national. In fapt, cum am scris inca in 1985, in articolul meu "Socialismul lui Ceausescu" aparut in revista americana "Problems of Communism", observatorii avizati puteau nota tendinta pronuntata de personalizare a puterii. Fatada era una a deschiderii, a relaxarii, substanta era insa a unui stalinism abil camuflat.

Nostalgicii lui Ceausescu au incercat sa acrediteze teza celor doua perioade: prima, a unei veritabile liberalizari interne, si o a doua, cind Elena ar fi impus aberatiile cultului personalitatii. In fapt, dezghetul temporar era expresia incercarii lui Ceausescu de a-si consolida puterea, prin distantarea de metodele cele mai compromise ale epocii stalinismului dezlantuit. In plus, cum s-a dovedit in aprilie 1968, condamnand crimele lui Dej impotriva unor personalitati comuniste (deci nu impotriva elitei politice si culturale a tarii, ori impotriva taranimii), Ceausescu isi intarea pozitia in raport cu Apostol, Bondaras si Chivu Stoica. La Congresul al IX-lea, Ceausescu a reusit sa-si consolideze imaginea de militant al miscarii comunist