Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Parcurile de distractii, pericol pentru copii

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 23 iulie 2005 ·

Echipele de control din cadrul Oficiului Judetean pentru Protectia Consumatorului Constanta au organizat, ieri, o serie de verificari conduse de secretarul de stat Catalin Florin Teodorescu, presedintele Agentiei Nationale pentru Protectia Consumatorului. Prima oprire a avut loc in complexul Lebada din Navodari, inspectorii fiind surprinsi sa constate ignoranta micilor intreprinzatori in ceea ce priveste siguranta micutilor care folosesc caruselele si trenuletele din parcurile de distractii. Din cele patru obiective controlate, toate au fost inchise temporar, pana la remedierea deficientelor. Risc de electrocutare SC MC DOMARY SRL risca o amenda contraventionala cuprinsa intre 5 si 30 milioane lei, precum si suspendarea activitatii pana la remedierea deficientelor din cauza gradului ridicat de risc pe care il prezentau masinutele electrice pentru copii. "Firele electrice nu erau izolate, existand un risc foarte mare pentru copiii care se urca in ele. Se pot curenta oricand. De asemenea, tapiteria era rupta, la fel si barele metalice", a declarat secretarul de stat. Proprietarul detinea autorizatie ISCIR atat pentru masinutele electrice, cat si pentru minicarusel, cu toate ca acestea reprezentau un pericol pentru copii. Trenuletul groazei SC MIRO AMUSEMENT & Co. este pasibila de o amenda cuprinsa intre 10 si 100 de milioane lei vechi si in maximum 24 de ore patronul trebuie sa se prezinte la sediul OPC Constanta cu toate actele necesare. Trenuletul Baby s-a dovedit a fi o adevarata capcana pentru copii: firele electrice nu erau izolate, utilajul abia mai statea pe sine, iar impamantarile nu erau izolate. Roata pentru copii nu avea bare de siguranta si, de asemenea, actele lipseau, casiera asigurandu-i pe inspectori ca ele exista. Copiii erau plimbati de catre SC ALEX DANIEL SRL cu miniscutere prin portiuni pline de gunoaie si resturi menajere. Angajatul firmei

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

"Semnal de alarmă pentru statul român". Reacția lui Nicușor Dan după ce Serviciile Moscovei au sărit în apărarea lui Călin Georgescu

Ziare.com acum 40 minute
Nicuşor Dan, primarul Capitalei și candidat independent în alegerile prezidenţiale, a afirmat marţi, 4 martie, că ultimele declaraţii ale Serviciului rus de Informaţii Externe reprezintă ”primul act public oficial prin care Rusia intervine în spriji

Călin Georgescu a pierdut la Tribunalul UE, unde a cerut instanţei să oblige Guvernul la reluarea turului doi

News.ro acum o ora
Călin Georgescu a pierdut procesul la Tribunalul UE, care i-a respins acţiunea prin care a cerut reluarea turului doi al alegerilor prezidenţiale, anunţă G4Media. Tribunalul i-a respins acţiunea şi nu s-a pronunţat pe cerere, iar în ordonanţa de res

"Votul pentru Georgescu, o batjocură la adresa celor care au murit în 1989". Atac dur al lui Burduja după ce candidatul suveranist a declarat că vrea România afară din UE și NATO

Ziare.com acum o ora
Sebastian Burduja, ministrul Energiei, l-a atacat marţi, 4 martie, într-o postare pe pagina personală de Facebook pe candidatul independent la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2024, Călin Georgescu. Burduja a spus despre Georgescu că nu mai las

Viktor Orban se întâlnește cu Emmanuel Macron la Paris pentru a discuta despre războiul din Ucraina înaintea summitului UE

Ziua Constanta acum o ora
Prim-ministrul ungar Viktor Orban a anunțat că se va deplasa miercuri la Paris pentru o întrevedere cu președintele francez Emmanuel Macron, la invitația acestuia, în ajunul summitului UE de la Bruxelles. Prim-ministrul ungar Viktor Orban a anunțat

Ministerul de Externe consideră afirmaţiile serviciilor ruseşti ”ridicole şi complet neavenite”: Fac parte din seria de acţiuni hibride desfăşurate de Federaţia Rusă pentru a submina democraţia în România

News.ro acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) transmite, marţi, că, afirmaţiile serviciilor ruseşti sunt ”ridicole şi complet neavenite” şi ”fac parte din seria de acţiuni hibride desfăşurate de Federaţia Rusă pentru a submina democraţia în România”. ”MAE pre

Marcel Ciolacu: Faptul că un serviciu secret al Rusiei se poziționează față de decizii ale autorităților române este de netolerat! / Rusia nu poate transmite autorităților române pe cine să ancheteze și pe cine nu / Rusia nu poate dicta pe cine să aleagă românii și pe cine nu

G4Media acum 2 ore
Premierul României a reacționat dur într-o postare pe pagina personală de Facebook față de susținerile neprobate ale Serviciului de Informații Externe al Rusiei, potrivit cărora decizia procurorilor români de a-l ancheta penal pe Călin Georgescu „es

Elena Lasconi, noi declarații privind retragerea candidaturii în favoarea lui Bolojan: „A spus că nu doreşte, dar probabil că vrea să fie împins în faţă”

HotNews acum o ora
Președinta USR a declarat, marți, că a avut o discuție cu Ilie Bolojan pe tema unei posibile candidaturi ale președintelui interimar la alegerile din mai, spunând că acesta i-a comunicat că nu își dorește acest lucru, însă ea crede că „vrea să fie î

Elena Lasconi, lider USR, reacţionează la comunicatul serviciului rus de informaţii externe. „Rusia a ajuns să îl susţină pe faţă şi oficial pe Călin Georgescu. Sper că Ministerul nostru de Externe l-a chemat deja pe ambasadorul Federaţiei Ruse pentru explicaţii

Ziarul Financiar acum o ora
Elena Lasconi, lider USR, reacţionează la comunicatul serviciului rus de informaţii externe. „Rusia a ajuns să îl susţină pe faţă şi oficial pe Călin Georgescu. Sper că Ministerul nostru de Externe l-a chemat deja pe ambasadorul Federaţiei Ruse pent

Zelenski, primul mesaj după sistarea sprijinului militar al SUA: Conflictul de la Casa Albă cu Trump a fost „regretabil”, iar Ucraina este pregătită să se așeze la masa negocierilor

HotNews acum 44 minute
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a emis marți o declarație de presă în care afirmă că întâlnirea sa din Biroul Oval de săptămâna trecută cu președintele american Donald Trump „nu a mers așa cum trebuia”, descriind-o ca fiind „regretabilă” ș

Primele informații despre magistratul care l-a ajutat pe Călin Georgescu: „E încă în activitate” / Ce spune procurorul general

HotNews acum 3 ore
Magistratul acuzat că l-a favorizat pe Călin Georgescu, fostul candidat la prezidențiale urmărit penal sub control judiciar pentru șase infracțiuni, este încă „în activitate”, a anunțat marți Alex Florența, procurorul general al României, conform Ne

Vremea

București
acum

mar.

2°/10°
mie.

4°/14°
joi

5°/16°
vin.

7°/17°
Iasi
acum

mar.

1°/11°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
vin.

7°/19°
Constanta
acum

mar.

2°/8°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

10°
mar.

0°/10°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

11°
mar.

2°/11°
mie.

3°/14°
joi

5°/17°
vin.

7°/18°