Au mai ramas opt etape pana la sfarsitul sezonului, dar nu se poate spune ca lupta pentru cele doua titluri a fost deja castigata de Renault.
Daca in urma cu un an, pe vremea aceasta, stiam ca Michael Schumacher si Ferrari sunt de neclintit din fruntea clasamentelor, iata ca in 2005 situatia din campionat s-a schimbat complet.
McLaren Mercedes vine la cursa de casa pentru furnizorul lor de propulsoare dupa o victorie in ultima etapa. Juan Pablo Montoya a castigat pentru prima data intr-o masina McLaren Mercedes, iar Kimi Raikkonen a facut din nou o cursa de recuperare. Desi MP4-20 este de departe cel mai rapid monopost de pe grila, echipa pare a avea, cursa de cursa, probleme de fiabilitate. Kimi Raikkonen spera sa nu mai fie nevoit sa plece din coada plutonului, iar Juan Pablo vrea sa reediteze cursa de acum doua saptamani. "Lupta pentru titlu este inca aprinsa si sunt hotarat sa obtin un rezultat bun pentru a mai strange gap-ul aici, la Marele Premiu al Germaniei. MP4-20-ul are o viteza buna si trebuie sa scoatem cat mai mult din acest week-end. Hockenheim este un circuit de apasare aerodinamica mare, dar trebuie sa gasesti un compromis pentru a si avea viteze de varf mari. Acest lucru este important in principalul pasaj in care se poate depasi, pe linia dreapta din virajul doi pana la acul de par larg din virajul trei. Asta inseamna, de asemenea, ca ai nevoie si de o buna stabilitate pe perioada de franare", a explicat Raikkonen.
Dupa prima sa victorie pentru McLaren la Silverstone, Juan Pablo Montoya spune ca asteapta cu nerabdare sa alerge din nou in acest week-end in Germania. "Imi place sa concurez pe circuitul Hockenheim, am avut performante bune si am castigat in trecut aici si tintesc un rezultat la fel de bun ca acela de la Silverstone. Tractiunea este vitala la Hockenheim, pentru ca circuitul este format din viraje lente si de viteza me