In primele sase luni ale anului, Departamentul pentru Lupta Antifrauda (DLAF) al Guvernului a transmis Parchetului National Anticoruptie (PNA) un numar de zece dosare privind posibile fraude in utilizarea fondurilor comunitare acordate Romaniei, fara a primi pana in prezent un raspuns.
Cristian David, ministru delegat pentru controlul implementarii programelor cu finantare internationala si urmarirea aplicarii acquis-ului comunitar, a prezentat ieri, situatia cazurilor verificate de Departamentul de inspectie al Guvernului in primul semestru al anului, precizand ca s-au cercetat 32 de dosare, dintre care 23 s-au referit la utilizarea fondurilor comunitare, noua cazuri fiind de natura interna.
In 14 dosare dintre cele finalizate au semnalat nereguli si posibile fraude in utilizarea fondurilor, in cazul celorlalte cinci verificari sesizarile primite nefiind confirmate. Cele zece cazuri - privind posibile fraude - au fost trimise la PNA. Potrivit ministrului Cristian David, pana in prezent, PNA nu a formulat un raspuns cu privire la dosarele primite.
In replica la afirmatiile ministrului delegat, Biroul de Presa al PNA a subliniat ca a primit cele zece sesizari, "in baza carora a fost inregistrat un numar identic de dosare penale aflate in lucru la procurorii ce fac parte din biroul respectiv".
"Conlucrarea dintre cele doua institutii a fost optima, fiecare avand responsabilitati si competente bine stabilite", se arata in comunicat. In acest sens, cele doua institutii au elaborat in comun un proiect de protocol de colaborare care urmeaza sa fie semnat in cel mai scurt timp, in scopul combaterii cu mai mare eficienta si celeritate a fraudelor privind fondurile europene.
Ministrul a confirmat ca printre cele zece dosare se afla si cel referitor la firma Best XZ SRL Bucuresti, printre actionarii careia s-ar afla si fiul lui Nicolae Vacaroiu.