Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Profesorul Ionel Sirbu a fost condus pe ultimul drum

Publicat in Ziarul de Iasi, luni 25 iulie 2005 ·

apreciatul profesor de istorie a fost inmormintat ieri in comuna natala, Ciorasti. pe ultimul drum i-au fost alaturi numerosi prieteni, precum si foarte multi dintre cei care i-au fost colegi de catedra Profesorul Ionel Sirbu a fost condus ieri pe ultimul drum in comuna Ciorasti. Vestea ca apreciatul profesor de istorie a murit vineri a adunat la un loc prieteni, cunostinte si zeci de colegi de catedra din toate colturile judetului si nu numai, precum si colegi de la Clubul Pro Democratia Focsani, unde era presedinte. Toti erau consternati de trecerea in nefiinta a colegului lor, care abia ajunsese la jumatatea vietii si facuse primii pasi spre o cariera universitara. Cortegiul funerar a fost format din peste 200 de persoane, printre care si citiva din colegii si prietenii pe care abia si-i facuse la Universitatea "Dunarea de Jos" din Galati. Familia profesorului Ionel Sirbu a trecut cu greu peste chinurile inmormintarii. Sotia sa, Vera, a avut nevoie de asistenta medicala in aceste zile. In urma cu patru ani, Ionel Sirbu i-a fost alaturi in toate momentele grele pricinuite de o operatie complicata efectuata in Anglia. Alaturi de fiica sa, Iulia Maria, studenta la Universitatea Babes-Bolyai din Cluj, a venit si prietenul ei, pe care regretatul profesor de istorie il invitase in Vrancea pentru a-l cunoaste. La finalul slujbei de la biserica, profesorul Virgil Ciociltan, seful catedrei de istorie din cadrul Facultatii de istorie si filozofie a Univeristatii "Dunarea de Jos", a rostit citeva cuvinte in memoria celui care abia ii devenise coleg. "Ionel Sirbu a fost, inainte de toate, un profesor in adevaratul sens al cuvintului. (...) Atractivele sale cursuri umpleau salile cu studenti, fapt care il faceau admirat si invidiat", a spus profesorul Virgil Ciociltan. Cortegiul funerar ar fi putut fi mai numeros, insa multi oameni politici care si-au anuntat prezenta nu au pu

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fata și băiatul de 15 ani dați dispăruți la Tulcea pe 4 ianuarie au fost găsiți morți pe un câmp

Libertatea acum 59 minute
Este anchetă la Tulcea, după ce o fată și un băiat, dați dispăruți pe 4 ianuarie, au fost găsiți morți pe un câmp. Trupurile neînsuflețite ale celor doi minori au fost descoperite în cariera Bididia, relatează Tulcea Noastră.

UPDATE - Eveniment oficial, la Washington, pentru intrarea României în programul Visa Waiver / Precizările ministrului de Externe

News.ro acum o ora
Un eveniment oficial va avea loc, vineri, la Washington, D.C., pentru a marca includerea României în Programul Visa Waiver. ”România îşi consolidează astfel statutul de partener strategic al SUA, fiind prima ţară din regiunea Mării Negre admisă în p

Fostul ministru al Educației, Ligia Deca, noul prorector al SNSPA

Ziua Constanta acum o ora
Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a anunțat miercuri, în urma consultării Senatului univeristății, numirea fostului ministrul al Educației Ligia Deca în funcția de prorector al universității, cu responsabilități în domeni

Gimnastele Ana Maria Bărbosu și Lilia Cosman au fost admise la universități din SUA

Ziua Constanta acum o ora
Gimnastele din România Ana Maria Bărbosu și Lilia Cosman își vor continua studiile în SUA, Federația Română de Gimnastică informând că Ana a fost admisă la Stanford University, iar Lilia la Michigan State University. Corina Moroșan, director tehni

Cea mai călduroasă dimineață de 8 ianuarie din ultimii 65 de ani. Ce spun meteorologii despre recordurile de temperatură

Ziare.com acum o ora
Meteorologii au anunțat că dimineața zilei de miercuri, 8 ianuarie, a fost cea mai caldă din ultimii 65 de ani. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis că au fost înregistrate recorduri termice la 37 stații meteo din ţară. Temperatu

Confederația Națională Sindicală „Cartel Alfa“' și AUR au solicitat Avocatului Poporului să atace la CCR „Ordonanța trenuleț“

Ziua Constanta acum o ora
Confederația Națională Sindicală 'Cartel Alfa' și AUR au solicitat Avocatului Poporului să atace la Curtea Constituțională a României (CCR) 'Ordonanța trenuleț', a precizat Avocatul Poporului, Renate Weber, miercuri, pentru AGERPRES. Renate Weber a

Burduja: Gazele din Marea Neagră vor ajunge mai întâi în România şi doar surplusul va fi vândut

Mediafax acum 2 ore
„România şi-a asumat rolul de lider în sectorul energetic european. Informaţiile referitoare la exportul viitor, după 2027, a unei cantităţi de gaze naturale din perimetrul Neptun Deep, de către OMV Petrom către o companie majoră din Germania, repre

Ana Birchall solicită CCR să constate vacantarea funcției de președinte al României

Ziua Constanta acum 19 minute
Ana Birchall a solicitat, miercuri, 8 ianuarie 2025, Curții Constituționale să constate vacantarea funcției de președinte al României și interimatul acestei funcții. Potrivit acesteia, Curtea Constituțională are obligația, conform art. 146 lit.g) di

Cazinoul din Constanţa, la un pas de redeschidere

Mediafax acum 41 minute
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a anunţat că a fost demarat procesul de recepţie la terminarea lucrărilor de reabilitare la această clădirile emblematică a României. „Lucrarea au fost demarată în 2020, implementată şi de

Protest comun al poliţiştilor din penitenciarele Ploieşti şi Târgşor faţă de Ordonanţa trenuleţ: „Domnul ministru este dezinformat”

Adevarul acum 5 ore
Poliţiştii din penitenciarele Ploieşti şi Târgşor organizează, vineri, un protest comun faţă de „Ordonanţa trenuleţ”. Acțiunea va avea loc la unitatea de detenţie din Ploieşti.

Vremea

București
acum

15°
mie.

6°/15°
joi

7°/13°
vin.

6°/13°
sâm.

3°/6°
Iasi
acum

12°
mie.

7°/12°
joi

7°/14°
vin.

3°/14°
sâm.

1°/6°
Constanta
acum

16°
mie.

8°/16°
joi

9°/11°
vin.

9°/13°
sâm.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

11°
mie.

7°/12°
joi

5°/13°
vin.

0°/8°
sâm.

-1°/3°
Timisoara
acum

15°
mie.

8°/15°
joi

7°/14°
vin.

2°/10°
sâm.

0°/5°