Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Babilonul tenisului

Publicat in Zi de zi - Mures, luni 25 iulie 2005 ·

Nu mai puţin de 16 ţări au reprezentanţi la calificările pentru Turneul Internaţional de Tenis al României – Etapa 13, care a început sâmbătă la Târgu Mureş. În această fază au ajuns şi doi târgumureşeni. Din păcate, însă, ei au ieşit din competiţie. Doar 8 din cei 46 de jucători care au luat startul în calificări vor ajunge pe tabloul principal.

Ţiriac Trophy se desfăşoară în acest an sub o altă denumire, cea de Circuitul Internaţional al României. O altă noutate a turneului care adună la Târgu Mureş jucători de tenis de câmp din toate colţurile lumii este faptul că premiile, în valoare de 10.000 de euro, sunt asigurate numai de SC Foraj Sonde SA. De altfel, tot această societate asigură şi locul de desfăşurare al întâlnirilor. E vorba de terenurile de la baza Forza. În acest an sunt folosite pentru antrenamente

şi jocuri şase terenuri de tenis. Organizator principal al competiţiei este Federaţia Română de Tenis de Câmp, sprijinită, pe plan local, de Clubul Sportiv Universitar Târgu Mureş.

După ce joi şi vineri s-au disputat precalificările, de sâmbătă până astăzi au avut loc întâlnirile din cadrul calificărilor. Aici au intrat în competiţie 46 de jucători. Mai mult de jumătate, mai exact 27, au fost români, dar printre concurenţi s-au numărat jucători de tenis din 16 ţări. Au venit tenismeni şi din ţări îndepărtate, cum ar fi China, Japonia sau Noua Zeelandă, dar majoritatea străinilor sunt din Europa. Aceştia sunt atraşi, în primul rând, de nivelul accesibil al competiţiei şi de faptul că cei care joacă pe tablolul principal acumulează puncte preţioase pentru ierahia ATP.

Conform informaţiilor oferite de Elena Vlas, director la Clubul Sportiv Universitar Târgu Mureş, astăzi la prânz se încheie calificările iar după-amiază se fac înscrierile pentru tabloul principal. Opt dintre jucătorii care intra pe tabloul principal vin din calificări

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Călin Georgescu a contestat măsura controlului judiciar. Judecătoria Sectorului 1 a stabilit iniţial termen în 5 martie, după care a decis ca procesul să aibă loc în 3 martie

News.ro acum 19 minute
Călin Georgescu a contestat în instanţă măsura controlului judiciar pe care au luat-o faţă de el procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Iniţial Judecătoria Sectorului 1, pe rolul căreia a fost înregistrat procesul, a

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, lângă preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, la Summitul liderilor privind Ucraina, de la Londra - FOTO / VIDEO

News.ro acum 19 minute
Preşedintele interimar Ilie Bolojan se află, duminică, a Summitul liderilor privind Ucraina, care a început în Marea Britanie, la Londra, el stând la masă lângă preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. Liderii de stat participanţi la Summit au făc

Meloni, la Londra: Este foarte important să evităm riscul ca Occidentul să se divizeze

Mediafax acum 2 ore
„Suntem cu toţii foarte dedicaţi unui obiectiv pe care dorim cu toţii să îl atingem, şi anume o pace justă şi durabilă în Ucraina”, a spus Meloni, la Londra. Ea este de părere că „este foarte, foarte important să evităm riscul ca Occidentul să se di

Uniunea Europeană îşi va creşte cheltuielile pentru apărare. Ursula Von der Leyen: Slăbiciunea generează mai mult război

Wall-Street.ro acum 3 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care va participa la un summit la Londra organizat de Regatul Unit pentru a aborda securitatea europeană şi sprijinul pentru Ucraina, a declarat că Uniunea Europeană îşi va creşte cheltuielile pent

Autoritățile bulgare amână închiderea Podului Giurgiu – Ruse din perioada 6-7 martie

Wall-Street.ro acum o ora
Autoritățile bulgare amână închiderea Podului Giurgiu – Ruse pentru o dată ce va fi comunicată ulterior. Decizia de amânare a fost luată de autoritățile bulgare cu atribuții în gestionarea activităților de reparație capitală a podului în urma unei s

Zelenski, contestat de oficialii americani. Ce l-a supărat pe Trump

Mediafax acum 41 minute
Consilierul american pentru securitate naţională, Mike Waltz, a declarat că „nu este clar” dacă Zelenski este dispus să negocieze cu bună-credinţă şi că Ucraina are nevoie de un lider capabil să ajungă la un acord atât cu Washingtonul, cât şi cu Mos

James Stavridis, fostul comandant suprem al forţelor NATO în Europa: Am putea asista la ultimele zile ale NATO

Wall-Street.ro acum 47 minute
NATO şi-ar putea trăi în prezent "ultimele zile" ale existenţei sale, a apreciat într-o declaraţie acordată postului CNN fostul comandant suprem al forţelor NATO în Europa, amiralul american James Stavridis. O asemenea evoluţie ar putea fi determina

„Sunt de acord”. Elon Musk susține retragerea SUA din NATO

Ziare.com acum 5 ore
Elon Musk, o figură-cheie în administraţia preşedintelui Donald Trump şi şeful Departamentului de eficienţă guvernamentală al Statelor Unite, a susţinut apelurile pentru ca Statele Unite să părăsească Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NAT

Superliga: Poli Iaşi – Petrolul 1-0

News.ro acum o ora
Echipa Poli Iaşi a învins duminică, pe teren propriu, scor 1-0, gruparea Petrolul Ploieşti, în etapa a 29-a din Superligă. Ieşenii au marcat în minutul 3, prin Samayoa, dar după consultarea VAR golul a fost anulat pentru o poziţie de ofsaid. În al p

Donald Tusk: Flancul estic al NATO ar trebui consolidat / Ce spune despre depășirea „dilemei” SUA privind Ucraina

HotNews acum 3 ore
Premierul polonez Donald Tusk a declarat duminică, înainte de sosirea la summitul de la Londra, că Polonia s-ar putea folosi relațiile bune pe care le are cu Washingtonul pentru a convinge Statele Unite să sprijine mai ferm Ucraina, notează AFP. Tus

Vremea

București
acum

dum.

2°/6°
lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
Iasi
acum

dum.

2°/5°
lun.

0°/9°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
Constanta
acum

dum.

4°/7°
lun.

2°/7°
mar.

3°/11°
mie.

5°/12°
Cluj-Napoca
acum

dum.

1°/6°
lun.

-0°/7°
mar.

1°/11°
mie.

2°/14°
Timisoara
acum

dum.

2°/9°
lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/16°