Fatalitate: оn Romania, crucea dreptei este dificil de purtat оn spate, chestiune care nu dateaza din timpurile noastre, ci оnca din a doua jumatate a secolului al XIX-lea. Format din aripi si aripioare, scindat оn aripi si aripioare, reformat оn aripi si aripioare, liberalismul romanesc a fost dominat, оnca de la оnceputuri, de confuzie ideologica. Indeniabil, de liberali se leaga modernizarea Romaniei, asa de оntarziata cum a fost aceasta, dar tot ei s-au dovedit a fi, оn tumultoasa istorie politica a Romaniei de pana-n comunism, principalii artizani ai jocurilor de culise. Se poate spune, din acest punct de vedere, ca mostenirea genetica partidista subzista din plin la nivelul Partidului National Liberal postrevolutionar. Istoria de 15 ani a acestuia lasa sa se оnteleaga ca aceasta mostenire a fost оntrutotul asumata. Desigur, trebuie accentuat ca e vorba de Romania, locul оn care tot ce-i copiat de prin Occident – inclusiv liberalismul – se "balcanizeaza". De-un exemplu, оnsasi folosirea titulaturii de Partid "National" Liberal atesta faptul ca liberalismul de pe plaiul mioritic trebuia sa fie unul neaos, fara a urma linia doctrinarilor Locke, Mill, Hayek sau, mai aproape de noi, Rawls ori Nozick. Ca si оn cazul celorlalte partide romanesti, bizantinismul si-a bagat coada, si poate tocmai de aceea "proiectul ideologic al dreptei" s-a tot rasfirat, din ’90 оncoace, оn alte aripi si aripioare. Dupa esecul оnregistrat de guvernarea CDR, de care PNL s-a distantat cu talent, parasindu-si vechii amici, cei din PNTCD, deveniti оntre timp extraparlamentari, dreapta s-a regrupat оn jurul acestui partid. Parea ca totul decurge bine, parea ca, odata cu retragerea lui Valeriu Stoica оn fundal si cu postarea lui Theodor Stolojan la carma, linistea va putea fi asigurata оntr-un partid оn care orgoliile au fost оntotdeauna foarte puternice. Da