Dumnezeu nu bate cu parul. Insa exista o legatura intre potopul de sus si scurgerile de lichiditati din subteranele economiei care se casca imediat in spatele usilor inchise ale politicii
"Scump la tarate, ieftin la faina". Asa se spune despre cineva care se zgarceste cand nu e cazul, dar risipeste in alta parte fara rost.
Dupa ani in sir in care Romania si-a limitat deficitul bugetar dramuind la centima cheltuielile pentru infrastructura, in timp ce se fura pe rupte din putinul alocat pentru sosele, poduri, diguri, canalizari, dupa un deceniu si jumatate de ras padurile pentru venituri jalnice din export, in timp ce spagile de la gatere ingrasau pusculite de partid, dupa ce au fost dispretuite amenzile, dar au
fost tinute la mare cinste facilitatile pentru clientii politici, iata ca am ajuns sa platim apa cu lacrimi de sange.
Ajutoarele care s-au scurs printre degetele statului intre 1996 si prima jumatate a lui 2005 au totalizat 18 miliarde de euro.
Ar fi fost destui bani ca sa avem deja gata doua autostrazi, trei reactoare la Cernavoda (pentru ca termocentralele pe carbune sa nu mai polueze mediul), ba, daca ne gandim bine, s-ar fi gasit fonduri si pentru indiguirea albiilor raurilor, pentru poduri, pentru sistemul de irigatii si pentru consolidarea caselor cu bulina rosie.
Dar noi n-am facut asta, ci am continuat sa ardem gazul de pomana in „uzinele-fanion” ale tarii. Ajutoarele pentru salvare-restructurare n-au fost, in ultimii sapte ani, mai mici de 15% din totalul sprijinului.
Adica, in ciuda denumirii incitante, cu „restructurare” in coada, aceste ajutoare mascheaza falimentul si somajul, fiindca ajutoarele de pregatire pentru privatizare figureaza in nomenclator, de regula, la rubrica „alte obiective”. Altele decat cele normale, ar fi trebuit spus.
Mutarea banilor dintr-un buzun
