Cazul de la Tanacu si inundatiile au fost ocazia pentru multi oraseni sa prizeze la ora de maxima audienta o felie din viata satului romanesc. Unii au aflat acum ca taranii nu merg imbracati ca la Muzeul Satului sau in emisiunea "Tezaur folcloric".

Pe tarani, des pomeniti in rugile politicienilor pentru un vot in plus, i-a uitat orice reforma. Li s-a dat pamant cu taraita, cat sa poata fi escrocati de arendasii de partid. Restituirea proprietatilor a intarziat peste masura, pentru ca bisnitarii de partid sa puna mana pe cele mai manoase hectare de pamant. Joagarele partidului au decupat din padurile furate de comunisti partile care li s-ar fi cuvenit taranilor. Cei care au primit ceva au fost nevoiti sa se multumeasca cu obcine plesuve, luate la vale de prima ploaie.

Singurii atenti la ce se intampla in eternitatea asternuta peste sate au fost birocratii europeni care au hotarat ca merita sa dea cateva sute de milioane de euro pentru a-i dezgropa pe tarani din trecutul medieval. Banii au ajuns la ei injumatatiti. Cealalta jumatate a fost ingropata ca Ana lui Manole in vile de partid.

Pentru cei care stiu cat au contat in succesul electoral nestiinta si atemporalitatea taranilor, ipocrizia cu care s-au mirat de incidentul de la Tanacu si de casele de chirpici luate de ape a fost un exercitiu de virtuozitate. De inteles. O taranime instruita, constienta de puterea ei, i-ar fi azvarlit de mult la groapa istoriei pe demagogii care i-au speriat ca vin mosierii sa le ia saracia din ograda. Creditul agricol nu exista, cum nu exista nici agricultura moderna, tractoare sau combine proprietate personala. Nu le asigura nimeni recoltele si nici casele. Recoltele si casele lor prezentau un risc prea mare de catastrofa. Pentru o taranime bogata, mita politica nu ar fi avut semnificatie. Ar fi fost poate un afront pe care l-ar fi razbunat la urne. Pentru o tar