Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vacanta Vedetelor

Publicat in Formula AS, luni 25 iulie 2005 ·

Virgil Iantu (Prima Tv)

"Astept show-ul verii: primul interviu cu fetita mea"

- Desi seamana mai degraba a potop, vacanta de vara isi vede de drum. In calitatea ta de mare fan al calatoriilor, ti-ai fixat deja itinerariul estival?

- In vara asta, vacanta mea se amana. Astept cu emotie un mare eveniment: devin tatic! Peste cateva saptamani, prietena mea, Roxana, va naste o fetita. Am luat legatura din vreme cu barza, ca sa stiu ce-o sa aduca in cioc. In asteptare, ne mai plimbam pe ici, pe colo. Recent, fiindca e ceva mai aproape, am dat o tura pe litoralul bulgar. A fost o surpriza foarte placuta, e mult mai curat ca la noi, cel putin la Albena, statiunea in care am stat. In primul rand, e vorba de servicii, iar preturile sunt sub cele romanesti. Se pare ca bulgarii au inteles mai repede si mai bine cum se face turism. Si pentru ca e la doi pasi, am trecut si pe la Balcic, locul de suflet al Reginei Maria. Imi aduc aminte ca prima data cand am ajuns acolo, prin 86, am fost foarte surprins sa aud vorbindu-se romaneste si sa mi se explice de catre oamenii locului ca ei sunt romani. Apoi, mama mi-a completat povestea vechiului Cadrilater. Balcicul nu e extrem de dezvoltat turistic, precum Albena, mai trebuie investit, dar e foarte frumos. Are o poezie, o atmosfera rustica, un parfum aparte... Acum, vacanta s-a intrerupt. In doua-trei saptamani, Roxanei ii vine sorocul si nu prea mai e loc de plecari. Abia astept sa mi se nasca si sa-mi creasca fetita, ca s-o iau in spinare, s-o urc in avion si... paci ti-e drumul. Sunt un pasionat al calatoriilor. Sper sa i se transmita gena si ei.

- Pe micul ecran, esti cat se poate de relaxat. Rolul de tata aduce mai multa emotie?

- E un sentiment atat de puternic, ca mi se pare ireal. Inca nu realizez cum o sa fie atunci cand am sa-mi vad fetita intr-adevar. Imi doresc asa de tare s-o tin in bra

Articolul in Formula AS >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 6 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 10 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 11 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 9 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 13 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 7 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Nivelul scăzut al apei pe Dunăre perturbă transportul maritim din Ungaria / A fost cea mai secetoasă lună iunie din 1901 / Este posibil ca tarifele să crească, navele fiind nevoite să-şi reducă încărcătura

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Nivelurile neobişnuit de scăzute ale apei pe Dunăre în Ungaria afectează transportul maritim, agricultura şi ecosistemele locale de-a lungul celui de-al doilea fluviu ca lungime din Europa, care este

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 6 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Vremea

București
acum

22°
sâm.

21°/34°
dum.

21°/37°
lun.

23°/39°
mar.

21°/38°
Iasi
acum

19°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/37°
Constanta
acum

20°
sâm.

20°/31°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

19°/32°
dum.

17°/33°
lun.

18°/36°
mar.

17°/34°
Timisoara
acum

19°
sâm.

18°/34°
dum.

20°/39°
lun.

21°/38°
mar.

18°/32°