Cand talk-show-istii s-au intrebat de ce nu merge Basescu in zonele inundate, presedintele s-a conformat, desi nu cade in atributiile sale.
Cand tot ei l-au luat la rost pe Tariceanu de ce demisioneaza intr-o tara inundata, premierul s-a razgandit, semnandu-si singur certificatul de deces politic.
Cand a fost avansata ideea inlocuirii lui Tariceanu cu Stolojan, consilierul presedintelui a iesit in prima linie politica, desi a fost declarat labil psihic.
Senzatia de deja-vu pe care o traim de doua saptamani incoace ne provoaca fiori reci pe sira spinarii si reactivarea lui Radu Vasile, in urma cu cateva zile, n-a facut decat sa ne sporeasca temerile.
Inca mai dor ranile provocate de frecusurile guvernarii ’96-2000 in care toate rufele murdare ale guvernantilor au fost spalate la televizor, cu sonorul dat la maxim, desi populatia nu-si dorea o Putere telenovelista, ci una care sa-i aduca o viata mai buna.
Diferenta este una singura. In timp ce acum opt ani deciziile se luau in sedinte si se dezbateau de protagonistii politici la televizor, acum situatia s-a inversat. Adica nimic nu e sigur pana nu e anuntat pe micul ecran. Demisia guvernului si declansarea de anticipate au fost dezbatute si aprobate de toate forurile politice ale Coalitiei. A contat? Nici vorba.
Basescu a fost nevoit sa-si muste pumnii in fata televizorului, in timp ce Tariceanu dadea in mintea copiilor si recita versuri stupide.
E interesanta si alcatuirea corului de sfatuitori televizati. In mare parte sunt toti cei obisnuiti in ultimii 10 ani ca nici o decizie majora privind tara sa nu se ia fara sa fie consultati. Basescu i-a refuzat, Tariceanu nu e genul lor. Si-atunci si-au asigurat talk-show-uri, impartindu-si televiziunile astfel incat mesajul lor sa nu poata fi ratat.
N-a fost nevoie sa se inteleaga intre ei, au i
