(Artemisia absinthium). Amareala care vindeca.
In satele de campie, pelinul creste pe mai toate marginile de drum. Verde-nisipiu la culoare, nu l-ai baga in seama daca n-ar umple lumea fierbinte a verii cu o aroma puternica, dulce-amaruie si ametitoare. Nu-i pasa de caldura si soare. Ba ai zice ca vipiile usturatoare ale verii ii priesc. Creste viguros si navalnic, in veritabile lanuri, in timp ce in jurul sau plantele se usuca sub arsita. E uimitoare vitalitatea acestei plante, ce pare sa se hraneasca direct din soare, fara a mai avea nevoie de apa si de pamant. De altfel, in medicina populara romaneasca, pelinul are un loc privilegiat, fiind considerat planta magica, de simbol solar, care alunga spiritele rele, curata fiinta umana de impuritati si ii reda vigoarea si vioiciunea. Pelinul este cel mai puternic tonic amar de la noi. In industrie, planta este folosita la prepararea vinului, a vermutului si a lichiorului de absint. Ca remediu de sanatate, tocmai principiile amare ale pelinului (uleiul eteric pe care-l contine, de culoare verde-albastra) il fac sa aiba efecte vindecatoare exceptionale. Dar atentie maxima: in exces, pelinul e toxic, da agitatie, halucinatii, pierderea cunostintei, iar abuzul de bauturi de pelin duce la tulburari psihice, pierderea memoriei, greata.
Unde gasim si cum culegem pelinul
Este o planta inaltuta, cu o tulpina care poate ajunge la peste un metru inaltime. Are frunzele verzi-argintii, cu un peduncul lung, flori galbui, iar in varf, face niste bobite (fructe) mici, de asemenea albicioase. Se aseamana foarte bine cu o surata de-a sa, pelinita (Artemisia vulgaris), cele doua deosebindu-se in principal prin culoarea tulpinii: cea a pelinului are niste peri foarte fini albiciosi, in timp ce tulpina pelinitei este brun-rosiatica. De la pelin se culege prin taiere varful tulpinii, acum, la sfarsitul lui i
