De cate ori mergeam la prietenii mei Zoli si Csonge, locul meu preferat era intr-un balansoar, langa acvariul cu pestisori.
Priveam fascinata si teribil de incantata "baletul acvatic" pe care mi-l ofereau acele fapturi micute, agile, care stransesera in "vesmintele" lor toata minunatia de culori de pe Pamant... Si pentru ca prietenii mei observasera cat de mult imi placeau pestisorii, s-au gandit sa-mi faca o surpriza nemaipomenita: mi-au adus de ziua mea in dar un borcanel cu cel mai frumos cuplu de "balerini acvatici" din acvariul lor! M-am bucurat teribil de acest dar, insa in clipele urmatoare m-a cuprins teama: nu aveam acvariu, nu stiam nimic despre ingrijirea pestisorilor si nu credeam ca am timp, printre numeroasele mele indatoriri cotidiene, sa ma ocup si de fiintele astea mititele si fragile. Dar, nu-i asa, "cat traieste omul invata!". Zilele urmatoare mi-am procurat acvariu, hrana speciala, plante acvatice, filtru de aer, termometru, mi-am cumparat carti de acvaristica si, uite-asa, au inceput "aventura" si "povestea de dragoste" dintre mine si Tristan si Isolda, pentru ca asa-i botezasem pe dragutii mei pestisori!
S-au acomodat repede in acvariul meu si era minunat sa-i descopar acolo, dimineata, unduindu-si coditele si aripioarele multicolore si cerandu-si, cu indreptatire, micul dejun... Cand veneam obosita sau suparata de la serviciu, "balerinii mei acvatici" inventau cele mai fabuloase dansuri ca sa ma ajute sa ma relaxez... Si, intr-adevar, ma relaxam mult mai bine privindu-i, pe fundalul unor armonii din Chopin sau Ceaikovski decat, de exemplu, deschizand televizorul... Treptat, i-am invatat sa vina la marginea acvariului daca le ciocaneam usor in sticla si chiar invatasera ca semnalul "cioc-cioc de trei ori" insemna servirea mesei. Am observat ca atunci cand eu nu eram in camera erau mai lenesi si nu "dantuiau" atat de mult, iar ca
