PCdR pare a nu-si fi gasit locul nici in Romania, haituit de Siguranta, nici la Moscova, unde teroarea stalinista l-a decapitat. Cei doi ani care au trecut de la demiterea lui Boris Stefanov si numirea in functie a lui Stefan Foris au stat sub semnul subordonarii fata de Kremlin si a obscuritatii impuse de ilegalitate.
Legile supravietuirii
In 1938, Boris Stefanov, cel de-al patrulea secretar general al PCdR, numit in 1934, este demis din functie de aceeasi instanta care l-a si impus - Cominternul. Insa, este repede "reciclat" si avansat in postul de agent responsabil pentru mai multe partide comuniste din estul Europei, printre care si cel romanesc. Moscova trebuia sa decida cu cine il va inlocui pe Stefanov.
SUPUNERE NECONDITIONATA. Decizia nu era atat de usor de luat, avand in vedere slabiciunile si greutatile partidului. Definirea PCdR ca partid era un lucru dificil: numarul membrilor scazuse pana la cateva sute, in mare parte din cauza statutului de ilegalitate in care a fost cantonat partidul din 1924, iar de conducere coerenta si eficienta nu putea fi vorba. Activistii sai cei mai importanti erau plasati in trei grupuri. O parte erau arestati si detinuti in inchisori pe diferite termene de detentie. Multi murisera in timpul marii terori staliniste, care se va apropia de sfarsit abia in 1938.
O mica parte se aflau in libertate in URSS sau Europa, amenintati fie de o reluare a terorii, fie de ascensiunea extremismului de dreapta. Punctul comun al tuturor era supunerea neconditionata fata de Moscova. Cu totii se supuneau ordinelor si indicatiilor venite pe linie cominternista, de cele mai multe ori contradictorii. Spre exemplu, insistand pe cererea de autodeterminare a minoritatilor nationale pana la despartirea de statul roman, comunistii nu faceau altceva decat sa-si atraga mai multe critici si sa se distanteze din ce in ce mai mult de
