Cand am auzit declaratia premierului Calin Popescu Tariceanu ca, dupa o “matura chibzuinta“, a decis sa nu mai demisioneze deoarece guvernul trebuie sa gestioneze urmarile catastrofalelor inundatii (1% din teritoriul tarii, dupa aprecierile presedintelui Basescu) si sa-si faca “temele“ pentru primirea Romaniei in Uniunea Europeana, mi-a sunat in ureche discursul domnului Ion Iliescu, iesit la rampa dupa o lunga perioada de tacere. Daca presedintele de facto al PSD a gasit cuvintele potrivite pentru a incerca sa blocheze alegerile anticipate, care nu conveneau pe moment socialistilor excomunisti, datorita tensiunilor interne din fostul partid de guvernamant, a compromiterii acestuia din cauza marilor acte de coruptie din ograda PSD, capul de afis tinandu-l Omar Hayssam, premierul Calin Popescu Tariceanu n-a facut altceva decat, chiar si involuntar, jocul adversarilor reformarii Justitiei, fara de care marea coruptie, chiar si in interiorul acesteia, ramane o simpla vorba aruncata in vant. Prin gestul sau, domnul Calin Popescu Tariceanu nu a facut decat s-o lase pe doamna Monica Macovei cu reforma justitiei in brate, neputincioasa de a lupta singura impotriva Consiliului Superior al Magistraturii, complet politizat, din timp si cu grija, de catre fostul partid de guvernamant, ca sa nu mai vorbim de Curtea Constitutionala, alcatuita in majoritate din fosti demnitari PSD.

Raul ar fi trebuit taiat de la radacina, cu curaj, prin alegeri anticipate si o modificare a Constitutiei, dupa cum s-a vorbit in cercurile guvernamentale, la un moment dat, incat Romania sa nu continue sa fie doar o parodie a unui stat de drept, ca pana acum, ci unul real, dupa cum cer si oficialii UE. Cred ca nici domnul Tariceanu, in sinea sa, nu-si face iluzii privind acceptarea la termen a Romaniei in Uniunea Europeana fara o reforma a justitiei, incat gestul sau trebuie calificat, in ce