Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nici un producator agricol nu este interesat de primele la export

Publicat in Adevarul, marți 26 iulie 2005 ·

Prin ordin al ministrului Agriculturii, se vor da 800.000 lei/hl de vin exportat in afara UE Nici un producator agricol nu a depus documentatia pentru a solicita prime la export. Desi au la dispozitie 423 miliarde de lei din bugetul pe 2005 al Ministerului Agriculturii, cei care produc vin, legume, ulei, zahar, preparate din carne si lapte nu sunt interesati sa exporte in tari din afara Uniunii Europene. "Producatorii nu prea sunt interesati de aceste subventii. Pana acum nu am primit nici o solicitare", ne-a declarat Constantin Popescu, sef serviciu in Ministerul Agriculturii. O cauza a lipsei de interes este si incapacitatea ministerului de a reglementa aceasta problema. Abia acum, dupa sapte luni, conducerea ministerului incearca sa avizeze un ordin care se refera insa numai la exportul de vin. Doar producatorii de vin au avut subventii. "In doua saptamani speram sa putem publica actul normativ, ca dupa aceea cei interesati sa poata depune cererile. Vom acorda o prima de 800.000 lei/hl de vin exportat in afara Uniunii Europene. Bani se vor da numai pentru o cantitate de 8.080 hl", a precizat Popescu. Aceasta, in timp ce producatorii de vin solicitau un sprijin de 15.700 lei/litru de vin exportat, pentru o cantitate de 100.000 hl vin si 50.000 hl sampanie. De altfel, si anul trecut au fost acordate prime la export numai producatorilor de vin, pentru ca numai acestia au solicitat. Oricum, din cei 8.080 hl care puteau fi exportati, cereri s-au depus pentru doar 1.400 hl. In 2004 au fost alocate 3 miliarde de lei si s-au utilizat doar 550 milioane de lei, fiind acordati 450.000 lei/hl. Banii neutilizati vor fi redistribuiti catre alte sectoare Producatorii de ulei, zahar, preparate din carne si lapte spun ca primele la export ar trebui sa fie destul de mari pentru a acoperi costurile cuceririi unor piete noi sau recuceririi unora pierdute in ultimii ani. In plus, pr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elon Musk e și mai bogat. Averea lui a atins un nivel record după victoria lui Donald Trump în alegerile prezidențiale din SUA

HotNews acum 17 minute
Averea netă a lui Elon Musk a atins un nivel record de 347,8 miliarde de dolari vineri, datorită creşterii continue a acţiunilor Tesla şi a unei noi runde de finanţare care a evaluat startup-ul său de inteligenţă artificială, xAI, la 50 de miliarde

Cod Galben de vânt la Constanța!

Ziua Constanta acum 6 minute
Meteorologii au emis o atenționare cod galben de vânt pentru Constanța, valabilă pe parcursul zilei de 23 noiembrie, între orele 10:00 și 23:00. Conform prognozei, în intervalul menționat, vântul va prezenta intensificări semnificative, cu rafale c

Donald Trump l-a ales pe miliardarul Scott Bessent pentru funcția de secretar al Trezoreriei

Libertatea acum 57 minute
Președintele ales al SUA, Donald Trump, a anunțat vineri că îl va nominaliza pe Scott Bessent pentru funcția de secretar al Trezoreriei. Decizia pune capăt speculațiilor intense privind ocuparea acestei funcții, potrivit News.

S-a încheiat campania electorală pentru primul tur al alegerilor prezidențiale 2024

Ziua Constanta acum 6 minute
Campania electorală pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale s-a încheiat sâmbătă dimineaţa, la ora 7.00. Campania electorală pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale s-a încheiat sâmbătă dimineaţa, la ora 7.00, potrivit Agerpres. Aleger

Străzi acoperite pe alocuri cu zăpadă, în mai multe judeţe

Mediafax acum 26 minute
„Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, la această oră (07.00), sunt semnalate precipitaţii sub formă de ninsoare, carosabilul fiind pe alocuri acoperit cu zăpadă, pe mai multe drumuri din judeţele Alba, Bihor

Alegeri 2024 în diaspora. Câți români au votat la secțiile din străinătate până sâmbătă dimineață

Ziua Constanta acum o ora
Până sâmbătă la ora 3.00, s-au prezentat la urne în diaspora, la primul tur al alegerilor prezidenţiale, 41.055 de alegători, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă. Conform AEP, de la deschiderea secţiilor vine

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Momentele care au marcat campania electorală pentru alegerile prezidenţiale

News.ro acum o ora
Acuzaţii de spionaj, zboruri private, ferme de troli, un precedent juridic periculos la adresa democraţiei şi umbra lui Traian Băsescu au marcat campania electorală pentru prezidenţiale. Marcel Ciolacu a zburat cu un avion privat în Monaco, alături

Putin afirmă că Rusia va continua să testeze noua rachetă hipersonică Oreşnik în condiţii de luptă şi că dispune deja de un stoc pregătit pentru utilizare

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Vladimir Putin a declarat vineri că Rusia va continua să testeze noua rachetă hipersonică Oreşnik în condiţii de luptă şi că dispune deja de un stoc pregătit pentru utilizare, în timp ce Ucraina a anunţat că lucrează la dezvoltarea unor

Atac israelian asupra centrului Beirutului / Israelul și-a intensificat ofensiva împotriva grupării Hezbollah

G4Media acum 2 ore
Un atac aerian puternic al Israelului a vizat sâmbătă centrul Beirutului, au declarat surse de securitate, atacul zguduind capitala Libanului în contextul în care Israelul şi-a intensificat ofensiva împotriva grupării Hezbollah, susţinute de Iran, r

Calendar ortodox, 23 noiembrie 2024. Iată ce sărbătoare este astăzi

Ziua Constanta acum o ora
În această lună în ziua a douăzeci şi treia, pomenirea celui între sfinţi Părintelui nostru Amfilohie, episcopul Iconiei. Acest sfânt, după ce a trecut fiecare treaptă bisericească şi a strălucit cu nevoinţă şi dumnezeiască cunoştinţă, a fost hiroto

Vremea

București
acum

sâm.

2°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/7°
mar.

2°/7°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

2°/16°
dum.

2°/6°
lun.

4°/8°
mar.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-4°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/8°
mar.

2°/6°