Prin introducerea unui impozit agricol mai semnificativ, incepand de anul viitor, o restructurare dureroasa va porni, in mod obiectiv, in agricultura, mai ceva decat aceea din industrie, care, printre altele, a dus la pierderea, intr-un deceniu, a circa 3,5 milioane de locuri de munca.
De impozitul agricol vor fi afectati aproape 5 milioane de proprietari de exploatatii agricole si, indirect, cei peste 10 milioane de cetateni ai Romaniei (respectiv 47% din populatia tarii) care traiesc in mediul rural.
Analiza grilei de impozitare ar urma sa nu sperie pe detinatorii de terenuri agricole. Impozitele sunt, in fond, modice. Dar impactul va fi major. De ce?
In contextul specific din perioada postdecembrista, o mare parte din agricultura privata, redevenita preponderenta in urma reformei fondului funciar, dar confruntata cu o aproape totala lipsa de resurse financiare si inventar agricol, s-a retras catre sine, catre o economie de tip natural.
Mica productie, segmentul dominant in sectorul agricol privat, a devenit exemplul tipic de decuplare a economiei reale de economia monetara in favoarea economiei naturale, a economiei necontabilizate.
Acest segment, in contextul oprimarii sale prin preturile nerezonabile la produsele si serviciile industriale pentru agricultura, a refuzat mereu mai pregnant respectivele produse si servicii, a restrans pe cat posibil relatiile cu piata si a pus in functiune pentru supravietuire mai multe mecanisme de troc si, oricum, a respins orice legatura cu sistemul bancar.
In mare parte, productia din acest segment nu este pentru piata sau in legatura cu piata. Iar, cu timpul, sistemul de autoconsum s-a extins, multe familii din zone rurale sau limitrofe – indiferent daca inca lucrand la oras – trecand, intr-o masura crescanda, pe autoconsum alimentar.
Mai pe scurt