Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Credite usoare si scumpe pentru Vacanta 2005

Publicat in Curierul, marți 26 iulie 2005 ·

Luna august vine cu concedii pentru aproape toata lumea. Bancile au pregatit produse specifice pentru aceasta perioada pentru a-i agata din piata pe cei care n-au reusit sa puna deoparte bani pentru vacanta de vara. Ofertele nu difera foarte mult. In general este vorba de dobanzi mari, pentru ca tipul creditului o impune oarecum, in sensul ca nu este deloc anormal sa nu-ti faca placere sa platesti rate pentru un lucru atat de putin palpabil ca "vara trecuta". Sumele minime ce pot fi contractate scad si pana la 600 de lei noi, in timp ce maximele nici nu sunt specificate in unele cazuri. Cert este ca imprumutul pentru vacanta este o solutie, dar una destul de "piperata".

Finansbank nu cere girant, dar cere dobanda

Perioada de creditare la Finansbank pentru un credit de vacanta este intre una si 12 luni. Valoarea creditului este cuprinsa intre 200 si 4.000 de euro sau echivalent lei si dolari. Un avantaj este ca avansul este zero si nu se solicita girant. Rambursarea creditului se face in rate fixe lunare egale, care cuprind atat principalul cat si dobanda lunara. Dobanda de baza la lei este de 23,90%, iar la euro si la dolari este de 9,5%. Dobanda anuala efectiva (DAE) este insa de 36,92% la lei si de 13,43% la valuta.

Conditia de baza este ca eventualii clienti sa fie incadrati cu contract de munca pe o perioada nedeterminata sau determinata cu conditia sa acopere intreaga perioada de acordare a creditului plus 3 luni. Banca sustine ca aprobarea cererii de credit se face in maximum 24 de ore.

Voiaj BCR, pentru sejururi in strainatate

BCR da credit pentru petrecerea de sejururi in strainatate. Banii se acorda persoanelor fizice atat pentru excursii organizate de societati de turism cat si pentru cele pe cont propriu.

Se acorda pentru plata costului sejurului, inclusiv a cheltuielilor de transport si a alt

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Udrea va fi eliberată din penitenciar

HotNews acum 2 ore
Fostul ministru al Turismului Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, va fi eliberată condiționat, după ce a executat 3 ani și 10 luni de închisoare, ea decis joi Tribunalul Prahova, potrivit Antena3 CNN. Decizia instanț

Nicușor Dan va efectua o vizită oficială la Berlin, unde va discuta cu Friedrich Merz și președintele Germaniei

Adevarul acum o ora
Președintele Nicușor Dan va efectua, vineri, 18 iulie 2025, o vizită oficială în Germania, unde va discuta cu președintele și cancelarul țării. De asemenea, va participa la o întâlnire cu afaceriști germani, dar și cu reprezentanți ai comunității ro

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 35 minute
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

INHGA Cod galben și portocaliu de inundații în mai multe județe, printre care Constanța și Tulcea

Ziua Constanta acum 2 ore
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis pentru astăzi, 17 iulie 2025, o avertizare Cod portocaliu de viituri, valabilă până vineri la prânz, pe râuri din 15 județe. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a

Primul stat american care îşi deschide o reprezentanță economică în România

HotNews acum 2 ore
Arizona devine primul stat american care îşi deschide o reprezentanță economică în România, iar legislativul statului face prima alocare de fonduri pentru biroul de la București. Anunțul a fost făcut joi de Ambasada României în SUA, care spune că în

Pericol de inundații în județul Botoșani. Hidrologii au emis Cod Portocaliu și Cod Galben

Botosani News acum 7 minute
Hidrologii au anunțat că există risc de inundații pe râul Jijia și afluenții acestuia și au instituit: Cod portocaliu, de joi, de la ora 18:00, până vineri, la ora 12:00; Cod galben, vineri, între orele 12:00 – 24:00. Fenomenele prognozate sunt „scu

VIDEO „Ne-a lovit o tragedie”: Zeci de oameni uciși de un incendiu la un centru comercial din Irak

HotNews acum 4 ore
Aproximativ 50 de persoane au murit în incendiul care a avut loc în cursul nopții, potrivit guvernatorului regiunii Wasit, Mohammed Jameel Al-Mayahi, potrivit CNN. Oficiali medicali citați de agenția de presă AFP au declarat că 55 de persoane au mur

EXCLUSIV DINAMO, azi de la ora 17.00. O altă perspectivă despre incidentele de la Miercurea Ciuc și ce urmează să se întâmple la meciul cu Botoșani!

Cancan acum o ora
Alexandru Brădescu și Cătălin Mureșanu vin cu detalii despre incidentele de la Miercurea Ciuc. Perspective noi și ce ar fi trebuit să facă forurile fotbalului românesc! Discutăm despre jocul echipei problemele din lot: un transfer care nu poate să j

Oana Țoiu despre bugetul UE: Vedem o provocare pentru România

Mediafax acum 3 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a prezentat propunerea de buget pentru perioada 2028-2034. Documentul prevede între altele comasarea agriculturii cu domeniul coeziunii, lucru care a provocat nemulțumirea Parlamentului European. Ș

Un fost medaliat olimpic a murit după ce a fost lovit de fulger, în timpul unei excursii

HotNews acum 3 ore
Norevgianul Audun Groenvold, medaliat olimpic cu bronz la JO 2010 de la Vancouver, a murit la vârsta de 49 de ani după ce a fost lovit de un fulger, a anunța Federația de Schi din Norvegia, potrivit CNN. „Cu mare tristeţe am primit vestea decesului

Vremea

București
acum

31°
joi

19°/31°
vin.

14°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

27°
joi

19°/27°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

28°
joi

20°/28°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

15°/23°
vin.

13°/23°
sâm.

14°/27°
dum.

18°/31°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/37°