Un bibliofil cu lecturi care îşi găsesc reflexia într-o literatură inerent livrescă este Costache Olăreanu (1 iulie 1929 - 23 septembrie 2000), moldovean prin naştere : ,M-am născut la Huşi, adică la longitudinea de 28°01 şi latitudinea 46°35, ora locală 16,30" şi muntean prin adopţie, făcînd parte din grupul restrîns al unei originale ,familii de spirite" reunite sub acoperişul Şcolii de la Tîrgovişte. Pentru cititorii atraşi de jurnale inedite cărţile acestui arcimboldian autohton sînt toate, fără excepţie, delicioase Confesiuni paralele, mistificări şi demistificări în cascadă ale unei biografii întoarse pe toate feţele. Pentru că scrie şi rescrie de atîtea ori ,completări"şi ,completări la completări" pentru una şi aceeaşi biografie, fără discuţie literară, autorul se decide să lase la vedere trucurile sincerităţii şi nodurile prin care leagă realul de ficţiune, nesocotind flagrant regula ,desenului din covor". Manierismul sufocă din prospeţime, dar lasă intactă ingeniozitatea plastică, puterea cuvîntului de a revela. În fapt, ,literatura autobiografică" se constituie în gen literar şi la ceilalţi doi membri fondatori ai Şcolii amintite, M. H. Simionescu şi Radu Petrescu, prietenii ,modelatori" ai huşeanului prins în ,joaca de-a literatura" pe viaţă. E destul de surprinzător acest ludus practicat cu severitate monastică de nişte adolescenţi (C. Olăreanu petrece la Tîrgovişte, ,o mică Florenţă valahă", doar anii de liceu). În paralel cu cititul ,pe înfundate" a tot ce le cade în mînă, fac şi un antrenament caligrafic riguros în care cerneala violetă şi peniţele Redis joacă un rol bine definit. Acest ,omagiu benedictin adus scrisului", cum spune Ov. S. Crohmălniceanu, nu rămîne fără folos. ,Timp de cîţiva ani, cu o grabă copilărească, am editat, în afara revistelor, o mulţime de volumaşe, trecînd de la dadaism şi suprarealism (de împrumut) la concepţionism, f