o convorbire cu Mircea IorgulesCu difuzată de Radio Europa liberă (1997)

(urmare din numărul trecut)

M.I.: În perioada comunistă, domnule Marino, aţi publicat jurnale de călătorii în Occident. Aceste jurnale de călătorii erau, de fapt, nişte documente ideologice mascate, camuflate. V-aţi referit cândva la modelul Dinicu Golescu, model probabil tutelar...

A.M.: De care v-aţi ocupat şi dumneavoastră, de altfel. Dumneavoastră de ce v-aţi ocupat?! Din aceleaşi motive pentru care m-am ocupat şi eu. Deci, noi avem ceva comun: o stea polară şi un precursor care, prin dumneavoastră, a fost bine situat.

Nu uitaţi că una din cărţile mele se cheamă Însemnare a călătoriei mele! Aproape am pastişat titlul cărţii lui Dinicu Golescu. Numai că la alt nivel, cu alt aparat, să zicem aşa, conceptual şi critic. Dar am trăit senzaţia identică a lui Golescu, şocul civilizaţiei, şocul patriotic, dacă vreţi , al lui Golescu, care vedea mizeria din ţară şi civilizaţia şi bună-starea şi serviciile publice care funcţionau impecabil în Occident, la Viena şi aşa mai departe. Eu am făcut acest lucru dintr-un gest ideologic şi, în acelaşi timp, o naivitate, nu ştiu dacă să folosesc cuvântul acesta între ghilimele sau nu. Scriind aceste cărţi... de ce le-am scris? O să vă spun şi cum am ajuns acolo. Făceam în acea perioadă Cahiers roumains d'études littéraires. în acelaşi timp, împreună cu Al. Duţu, eram membri în Comitetul Internaţional de literatură comparată, iar pe vremea aceea se cultiva un fel de vitrină pentru străinătate, noi am profitat puţin de ambiguitatea asta. Eu credeam că scriind aceste cărţi introduc în cultura română cât mai multe valori occidentale, artistice, ideologice, culturale. ăsta e scopul meu ideologic, nu să mă fălesc, să mă laud că am fost în muzeu la Prado sau în altă parte. Ci să aduc în România cât mai multe val