Cursul leului in raport cu euro a coborat ieri si sub pragul de 3,55 de lei, atingand cea mai mica valoare din ultimii doi ani si jumatate, pe fondul surplusului de valuta de pe piata si a lipsei din ultimele zile a unei interventii din partea Bancii Nationale.
Cursul oficial calculat de BNR a fost de 3,5447 lei noi pentru un euro, in scadere cu 0,85 bani fata de valoarea anterioara.
Leul s-a depreciat insa fata de dolar datorita evolutiei de pe piata internationala, cursul oficial calculat ieri de BNR fiind de 2,9543 lei pentru un dolar, cu 118 unitati mai mult fata de finalul saptamanii trecute.
Leul s-a apreciat cu aproape 11% de la inceputul anului, cea mai mare parte a aprecierii venind in primul trimestru. Banca Nationala a mentinut ulterior cursul in jurul nivelului de 3,61 lei pentru un euro, timp de aproximativ patru luni, absorbind aproape luna de luna sute de milioane de euro de pe piata.
Dealerii si-au dat seama ieri ca banca centrala nu are intentia de a apara nivelul de 3,55 lei pentru un euro, unii mizand acum pe faptul ca banca centrala va interveni la nivelul de 3,50 lei pentru un euro.
De la inceputul acestei luni BNR a intervenit foarte timid pe piata valutara, mai mult pentru a preveni o scadere mai accentuata a cursului decat pentru a opri aprecierea leului.
De la inceputul lunii, in mai putin de patru saptamani leul s-a mai apreciat astfel cu 1,7%.
Scaderea cursului ii avantajeaza pe cei cu credite in euro si pe importatori, principalii dezavantajati fiind exportatorii.
Ei au protestat puternic in primele luni ale anului, atunci cand aprecierea leului era mai puternica. Aprecierea i-a afectat cel mai mult pe producatorii din industria de mobila si cea textila, mai multe companii declarand ca vor face concedieri pentru ca nu mai pot lucra in profit.