Iesenii care vor sa-si cumpere produse in rate se pot trezi peste noapte cu sume foarte mari de rambursat. Modalitatea de cumparare prin cardul de credit EuroLine este plina de capcane.
Pe de o parte, firma creditoare EuroLine Retail Service si magazinele partenere nu se pot pune de acord asupra dobinzilor si comisioanelor, iar, pe de alta parte, cumparatorul este nevoit sa plateasca un comision de 32% pentru retragerile de numerar, valoare ce o depaseste cu mult pe cea practicata de banci.
ERS este o societate comerciala de creditare ce functioneaza in afara legilor Bancii Nationale a Romaniei. Asadar, orice persoana care face cumparaturi in acest sistem trebuie sa fie foarte atenta la clauzele contractului. Numai in Iasi sint 12.000 de persoane care au un astfel de card de credit, valabil in 54 de magazine.
Unul dintre cele mai importante sistemele de finantare tripartita de pe piata incepe sa dea din oala afara. Este vorba despre cel in care este implicata societatea de creditare EuroLine Retail Service (ERS), o societate de creditare non-bancara si care a scos pe piata primul card de credit non-bancar, cardul EuroLine.
Multi ieseni, printre cei care au un astfel de card de credit, ni s-au plins la redactie ca au fost penalizati cu 300.000 de lei chiar dupa ce, atentie!, au facut plata anticipat. Alti reclamanti sustin ca au primit acelasi tratament si au reclamat ca nu au primit acasa extrasele de cont si nu au stiut exact cit aveau de platit.
300.000 de lei vechi pare o penalizare imensa, in conditiile in care rata lunara este de doar citeva mii de lei, chiar uneori nu depaseste 500.000 de lei vechi.
Credit nerecomandat de bancheri
Nu numai persoanelor fizice care au avut de suferit de pe urma unui astfe