Nicolae Manolescu m-a facut sa imi revin provizoriu din sictirul ce m-a cuprins de cand citesc prin presa tot felul de asa-zise dezvaluiri despre scriitori ce-au colaborat in varii chipuri cu Securitatea.
Concret, e vorba de un interviu acordat Cotidianului, marti 19 iulie, in care este adus in discutie Augustin Buzura. Despre acesta din urma se colporteaza de ceva vreme informatii dintre cele mai denigratoare, despre presupusa activitate de informator al Securitatii, fara insa a se aduce vreo dovada documentara in aceasta directie.
Mai mult zeloasa decat informata, Mirela Corlatan, dupa ce starneste senzatie cu acuzele directe indreptate impotriva romancierului clujean, se corecteaza mai apoi precizand ca raporturile acestuia cu Securitatea erau "neconventionale".
Ceea ce inseamna ca nu era chiar informator, nu avea vreun angajament semnat, ci doar se vedea uneori cu agentul securitatii, intotdeauna la initiativa acestuia din urma, fie la redactia revistei Tribuna, fie pe drum, fie acasa.
Dupa lamuriri de principiu in ce priveste varietatea tipurilor de contact ale scriitorilor cu Securitatea, care nu erau toate forme de colaborare, Manolescu nu omite a lua apararea breslei scriitorilor, pe care, cu argumente, o vede supusa unor atacuri sistematice si injuste in ultima vreme, in ciuda faptului ca USR a fost principala institutie producatoare de dizidenta.
E drept ca in multe cazuri, dizidenti faimosi au ajuns sa faca mici concesii, adica sa mai colaboreze, ca in cazul lui Coposu, Paleologu, Doinas. De unde nu rezulta ca numitii sunt niste turnatori nenorociti, asa cum bieti ziaristi ce gafaie strident in jurul unor furii prefabricate, care n-au citit in viata lor nici cat ciornele la un roman de-al lui Buzura, sunt tentati sa sugereze.
