Dacă opiniile negative şi atitudinile consecinte acestora ale multor patroni, directori şi redactori editoriali actuali despre şi faţă de prefeţele/postfeţele textologice la ediţiile antologice aşa-numite populare şi la cele aşa-numite şcolare nu mă mai surprind, opiniile similare indiferenţele şi superficialităţile celor ce-şi înscriu numele ca îngrijitori pe copertele interioare ale unor asemenea cărţi mi se par - ca să zic aşa, sperând să transmit astfel o impresie de superlativ - surprinzător de ciudate. Unii dintre aceştia fiind, probabil, foarte discreţi din fire, nu indică nici măcar un titlu de ediţie după care au reprodus textele îngrijite, aşa cum declară sub semnătură cu tiparul că ar fi făcut, de parcă ar fi scris textul clasic respectiv în toiul unei şedinţe de spiritism, sub însuşi dicteul autorului. îngrijitorii din această categorie, dacă nimeni nu analizează, îndată după apariţia cărţii, valoarea filologică a textelor incluse în antologie ori dacă nimeni nu descoperă imediat ediţia sau ediţiile din care respectivele texte ,îngrijite" au fost, de fapt, furate, cu mai multă sau mai puţină îndemânare - ajung, până una-alta, să fie apreciaţi, şi ei şi cei care le-au tipărit îngrijirile, drept personalităţi culturale. Alţii, fiind - aş spune, dimpotrivă - indiscreţi din fire, indică textele de bază ale propriilor ediţii prin câte o simplă notiţă bibliografică, pe care câţiva, poate că din plăcerea de a-şi da ifose ştiinţifice, sau poate că numai din pură ignoranţă, o intitulează ,notă asupra ediţiei" - sinonim stângaci pentru prefaţă/postfaţă textologică, deci cu totul altceva decât o notiţă bibliografică. Am extras pe fişele mele de lucru o astfel de ,notă asupra ediţiei", pe care o voi cita integral, pentru ca, raportând-o la exigenţele minime ale unei adevărate ,note asupra ediţiei", să evidenţiez cât mai clar, cât mai succint, dar şi cât mai preg