Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Epistole de la Muntele Athos

Publicat in HotNews, miercuri 27 iulie 2005 ·

Trustul GAZETA intinde o punte intre credinciosii din tara si monahii romani de la Muntele Athos. Paginile ziarelor trustului vor gazdui, saptamanal, materiale realizate de Parintele Alexandru, monah la chilia "Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul", aflata in zona Colciu.

Parintele va aduce vocea Sfantului Munte mai aproape de sufletele credinciosilor, care, la randul lor, vor putea sprijini dupa puteri viata celor care se roaga pentru noi la Athos. In prima sa "epistola", parintele Alexandru ne spune cum se vede de la Muntele Athos starea civilizatiei si culturii actuale a lumii.

Falimentul culturii moderne

Apostolul Iubirii scrie, la inceputul evangheliei sale: "Intru inceput era Cuvantul si Cuvantul era la Dumnezeu si Cuvantul Dumnezeu era".

Identificarea Creatorului cu Logosul, prin care "toate s-au facut si fara El nimic nu s-a facut din ceea ce s-a facut", ne aduce in lumina intelegerii noastre suprematia absoluta a dumnezeirii in dinamica creatiei Universului, a vietii si a devenirii omului.

Cuvantul scris a venit pentru prima oara in lume pe cele doua pietre ale Legii sinaite, arse chiar de degetul Ziditorului si daruite lui Moise ca primele instructiuni divine catre poporul iudeu scos din robia Egiptului.

Erau poruncile ziditoare, pline de seva adevarului revarsat din Insasi Izvorul intregii creatii, spre hrana mintii si a sufletului unui neam calauzit spre casa, la pamantul fagaduintei, intrucatva comparabil cu cel pierdut din Eden. Glasul Parintelui ceresc le vorbea prin gura profetului, noaptea lumina Lui ii pazea, iar norul ii calauzea ziua spre limanul promis, al impacarii si armoniei depline.

Criteriul adevarului

Astazi, cuvintele sunt purtate pe aripile ziarelor, revistel

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum o ora
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

Italia ar putea elibera până la 10.000 de deţinuţi. Care este motivul

Mediafax acum o ora
Aproximativ 10.100 deţinuţi sunt „potenţial eligibili” pentru măsuri alternative la închisoare, cum ar fi arestul la domiciliu sau probaţiunea, a declarat ministerul într-un comunicat. Opţiunea s-ar aplica persoanelor ale căror condamnări sunt defin

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 2 ore
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Călin Georgescu, amendat cu peste 50.000 de lei pentru colectarea ilegală a datelor personale

Mediafax acum 2 ore
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost sancționat de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Potrivit instituției, acesta a colectat datele personale ale utilizatorilor fără cons

Tentativă de înșelăciune în numele Poliției de Frontieră. Cum funcționează schema de fraudare

HotNews acum o ora
Reprezentanții Poliției de Frontieră avertizează, miercuri, că mai mulți cetățeni au fost vizați de tentative de înșelăciune comise în numele instituției. Persoanele au fost sunate de pe numere necunoscute, iar un robot le-a transmis, în limba engle

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 4 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Primarul Istanbulului a fost condamnat la 20 de luni de închisoare pentru insultă la adresa unui procuror

Adevarul acum o ora
Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, care a fost arestat în martie pentru presupuse acuzaţii de corupţie, a fost condamnat miercuri la douăzeci de luni de închisoare pentru insultă şi intimidare la adresa unui procuror.

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 6 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 3 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Kremlinul critică Europa pentru cheltuielile de război și avertizează din nou asupra opțiunii nucleare. Peskov: Ţările europene cheltuiesc sume uriaşe pe arme pentru a alimenta războiul în Ucraina

Mediafax acum 46 minute
Moscova a lansat noi acuzații împotriva țărilor europene. Ea susține că acestea riscă foarte tare din cauza investițiilor masive în înarmare. Kremlinul a reluat ideea că Rusia ar putea lua în calcul folosirea armelor nucleare, conform agenției DPA.

Vremea

București
acum

33°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

31°
mie.

21°/33°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
mie.

17°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

24°
mie.

19°/27°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°