Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cinci alesi locali din Mures, dati pe mana PNA de la inceputul anului

Publicat in Romania Libera, miercuri 27 iulie 2005 ·

Un primar, un fost primar si trei consilieri locali din judetul Mures au fost dati de politistii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor pe mana PNA. Alaturi de acestia, alte 87 de persoane au ajuns in atentia procurorilor Anticoruptie dupa ce oamenii legii si-au declinat competenta intr-un numar de 124 de dosare din cele 148 referitoare la unele fapte de coruptie. Potrivit sefului Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ, comisarul Emilian Oltean, printre celelalte 87 de persoane se regasesc 22 care indeplineau functii de conducere, 30 de functionari publici, 3 directori generali si 13 functionari din sistemul bancar. "Cu privire la descoperirea si constatarea faptelor de coruptie Politia s-a sesizat din oficiu, obtinand date si indicii temeinice despre savarsirea a 148 de infractiuni cu 23 mai multe fata de primele 6 luni ale anului trecut, 124 fiind declinate PNA", a declarat comisarul Oltean. El a mai spus ca pana la finalizarea cercetarilor si chiar si dupa aceea persoanele cercetate pentru fapte de coruptie beneficiaza de prezumtia de nevinovatie, divulgarea numelor lor putand sa atraga condamnarea Statului Roman intr-un eventual proces la CEDO. In ceea ce priveste primarii cercetati pentru fapte de coruptie, potrivit unor surse, este vorba de edilul din Ungheni si de fostul sef al administratiei locale din Iernut. Un primar, un fost primar si trei consilieri locali din judetul Mures au fost dati de politistii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor pe mana PNA. Alaturi de acestia, alte 87 de persoane au ajuns in atentia procurorilor Anticoruptie dupa ce oamenii legii si-au declinat competenta intr-un numar de 124 de dosare din cele 148 referitoare la unele fapte de coruptie. Potrivit sefului Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ, comisarul Emilian Oltean, printre celelalte 87 de persoane se regasesc 22 care in

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Explozie urmată de incendiu la Dedeman Botoşani - 15 persoane, rănite / MS: Patru pacienţi în stare gravă, 2 fiind intubaţi/ Nu s-au găsit persoane în centrul comercial/ Magazinul, autorizat ISU / Reacţia companiei - FOTO / VIDEO

News.ro acum o ora
O explozie urmată de incendiu s-a produs, vineri, la magazinul Dedeman Botoşani, fiind activat Planul Roşu de intervenţie. 15 persoane au fost rănite, două fiind în stare gravă, intubate. Una dintre victime s-a prezentat singură la Unitatea de Primi

Ministerul Finanţelor: Românii pot cumpăra din 10 iunie titluri de stat TEZAUR cu maturităţi de 1 şi 3 ani, cu dobânzi anuale neimpozabile de 6% şi 6,85%

News.ro acum 56 minute
Românii pot cumpăra, începând de luni, 10 iunie, titluri de stat TEZAUR cu maturităţi de 1 şi 3 ani, cu dobânzi anuale neimpozabile de 6% şi, respectiv, 6,85%, informează Ministerul Finanţelor. Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârst

Motivul pentru care Joe Biden i-a cerut scuze lui Volodimir Zelenski. „Am avut probleme”. Miza întâlnirii celor doi președinți

Ziare.com acum o ora
Preşedintele SUA, Joe Biden, şi-a cerut scuze vineri, 7 iunie, de la omologul său ucrainean Volodimir Zelenski. Scuzele au fost pentru întârzierea de la începutul acestui an în adoptarea unui nou pachet de ajutor militar pentru Kiev, în valoare de 6

13 ani de sclavie: Un bărbat cu probleme psihice a fost ținut captiv și obligat să muncească la o fermă din Bihor

Adevarul acum 33 minute
Un cuplu din Bihor, proprietarii unei ferme din Valea lui Mihai, a fost plasat în arest la domiciliu după ce s-a descoperit că au ținut captiv un bărbat cu dizabilități psihice timp de 13 ani, forțându-l să muncească.

Comisia Europeană afirmă că Ucraina şi Moldova sunt pregătite să înceapă negocierile de aderare la UE

Mediafax acum o ora
Ucraina şi Republica Moldova îndeplinesc toate criteriile necesare pentru a începe în mod oficial negocierile de aderare la UE, a declarat vineri Comisia Europeană. Premierul Ucrainei, Denis Şmîhal, speră că discuţiile vor începe în cursul acestei l

Amendă pentru femeia care și-a spălat covoarele în cea mai nouă fântână arteziană din Arad

Ziare.com acum 2 ore
O femeie din municipiul Arad a fost prinsă vineri, 7 iunie, de poliţiştii locali, când îşi spăla covoarele în cea mai nouă fântână arteziană din oraş, aflată în Piaţa Catedralei, reabilitată cu 29 de milioane de lei şi deschisă recent pentru public.

Cercetătorul francez acuzat de spionaj în Rusia a pledat vinovat în faţa unui tribunal din Moscova pentru că nu s-a înregistrat ca agent străin. El a fost plasat în arest pentru următoarele două luni. Cine este Laurent Vinatier - VIDEO

News.ro acum 40 minute
Cercetătorul francez Laurent Vinatier a pledat vinovat vineri, în faţa unui tribunal din Moscova, pentru acuzaţia că nu s-a înregistrat ca agent străin şi ar fi cules informaţii despre armata rusă, astfel că a fost plasat în arest preventiv până la

Într-o rară apariție publică, ambele fiice ale lui Vladimir Putin au participat la forumul de la Sankt Petersburg. Despre ce au vorbit

HotNews acum o ora
Cele două fiice ale preşedintelui rus Vladimir Putin au luat cuvântul săptămâna aceasta la Forumul Economic Internaţional de la Sankt Petersburg, deși aparițiile lor publice sunt rare, scrie vineri AFP. Maria Voronțova, fiica președintelui rus Vladi

(P) George Tuţă: Sunt singurul care poate scăpa Sectorul 1 de coşmarul administraţiei Armand

News.ro acum 3 ore
Pentru fiecare om care e indignat de ultimii 4 ani de indiferenţă şi degradare. Pentru fiecare copil care merită şcoli sigure, parcuri sigure, străzi sigure. Pentru fiecare antreprenor care a aşteptat mult peste termene un răspuns oarecare de la adm

CNSAS, verdict pentru un candidat la alegerile europarlamentare. A fost declarat colaborator cu fosta Securitate

Adevarul acum o ora
Colegiul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a investigat cazul unui candidat la alegerile europarlamentare, care a fost identificat ca fiind colaborator al fostei Securități.

Vremea

București
acum

31°
vin.

20°/31°
sâm.

21°/34°
dum.

19°/33°
lun.

22°/36°
Iasi
acum

29°
vin.

17°/30°
sâm.

16°/28°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
Constanta
acum

28°
vin.

19°/28°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

26°
vin.

16°/27°
sâm.

16°/25°
dum.

15°/26°
lun.

17°/28°
Timisoara
acum

31°
vin.

16°/31°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

19°/33°