Metamorfozele personalităţii lui Benjamin Fundoianu nu mai reprezintă de multă vreme un secret, deşi continuă să fie curiozitatea provocatoare a unei firi excepţionale de artist. Fundoianu, devenit Fondane după 1923, odată cu emigrarea în Franţa, are ,conştiinţa unei metamorfoze a imaginii despre sine", după cum o demonstrează Leon Volovici într-un eseu din 1998, apărut în volumul Strigăt întru eternitate, alcătuit, la centenarul naşterii scriitorului, de Geo Şerban şi editat de publicaţia ,Realitatea evreiască". Simbolismul, tradiţionalismul şi avangardele (în mod special suprarealismul, dar şi futurismul sau dadaismul, mai mult prin ricoşeu) au concurat la conturarea unei individualităţi poetice, după cum existenţialismul, întâlnirea cu Şestov şi confruntarea cu marxismul au contribuit la configurarea unei gândiri critice deosebit de incisive. Român şi francez, deopotrivă, Fundoianu/Fondane îşi asumă treptat condiţia de evreu, mai mult sub presiunea condiţiilor politice ale anilor ´30 decât din proprie iniţiativă. A fost consecvent editat şi asiduu comentat atât în Franţa, cât şi în România. La Paris există o ,Société d'Etudes Benjamin Fondane", susţinută de fondanieni devotaţi, cum sunt Monique Jutrin, autoarea unui eseu monografic şi a numeroase alte studii despre scriitor, şi Michel Carrassou, care deţine drepturile de moştenitor al lui Fondane. Acestora li s-a adăugat după 1990, printre devotaţi, Petre Răileanu, cercetător competent al interferenţelor dintre avangarda română şi cea franceză.

În România, B. Fundoianu/Fondane beneficiază, de asemenea, de comentatori şi editori ataşaţi memoriei scriitorului, de-ar fi să-i amintim numai pe Mircea Martin, Ion Pop şi Geo Şerban. Nefericirea face însă să nu avem în română o ediţie completă, sistematică şi, dacă s-ar putea, critică a operei lui Fundoianu. Ne-au rămas netranspuse în româneşte multe din