Pentru multă lume, intelectualul e un individ cu capul în nori, trăitor într-o lume bezmetică, un încurcă-lume incapabil să dea o corectă întrebuinţare obiectelor care-l înconjoară. Filmele, cărţile comice şi desenele animate abundă de ,savanţi" ce în loc de ochelari poartă batiste, care confundă lampa cu dulapul, soneria cu pisica, ba chiar, ca-ntr-o celebră carte a lui Oliver Saks, dedicată descrierii unei serii de deviaţii psihice, nevasta cu pălăria. S-ar putea ca lumea să abunde în savanţi distraţi, în personalităţi atât de preocupate de obiectul cercetării încât să considere mediul înconjurător cu totul nedemn de atenţie. Experienţa ne arată că există însă o sumedenie de intelectuali şi savanţi care ştiu cu precizie pe ce lume se află şi dincotro bate vântul avantajelor sociale.

Nu la ei am să mă refer acum, ci la categoria intelectualilor naivi, gata să înghită, ca pe-o delicatesă, orice trăznaie ieşită din gura cine ştie cărui escroc invitat să-şi dea cu părerea la televiziune. Mai zilele trecute, flecărind cu un grup de prieteni despre nenorocirea inundaţiilor, un, altminteri, talentat amic a lansat următoarea ipoteză:

,Ce-aţi zice dacă inundaţiile astea sunt expresia golului spiritual care domină România? Din punct de vedere al credinţei suntem nişte orfani, care tânjesc după o mamă. Or, se ştie, apa este chiar simbolul maternităţii! Ea regenerează lumea, o face posibilă din nou. S-ar putea ca inundaţiile să fie un semnal care ni se transmite. O şansă a salvării!"

În ce mă priveşte, în afara pesedeilor, nu ştiu pe cine au salvat recentele inundaţii. Ele au oferit mass-mediei alibiul de a muta tirul de pe procesele de corupţie, de pe dezvăluirile privind mineriadele, ba chiar de pe răfuielile din interiorul PSD-ului, pe imaginile copleşitoare ale românilor rămaşi, în câteva minute, fără adăpost. Zgomotul sinistru,