Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Drogul migratiei: pasul de la tranzit la consum

Publicat in Jurnalul, joi 28 iulie 2005 ·

Cresterea demografica a Uniunii Europene depinde de imigratie. Ba chiar va depinde in continuare, pana in 2030, apreciaza expertii reuniti la Congresul International pentru Populatie de la Tours. Cu putine exceptii (Franta si Finlanda), populatia va creste in UE datorita azilantilor, si nu a sporului natural. Din pacate insa, in tari ca Germania, Ungaria, Italia, Cehia si Slovacia, nici macar valul migrationist nu va reusi sa contrabalanseze sporul natural negativ. Iar in Polonia si in tarile baltice, lucrurile stau chiar mai rau: pe langa numarul de decese, mai mare decat cel al nasterilor, se vor confrunta si cu emigratia.

Acestea fiind spuse, participantii la Congres declara ca occidentalii n-au de ce sa considere integrarea Romaniei, Bulgariei si, in perspectiva, cea a Turciei ca fiind un risc major.

Multumim frumos specialistilor pentru vorba buna pusa pe langa vestici, dar nu din cauza fricii lor eram noi ingrijorati (chiar daca multi ne gratuleaza la gramada cu apelativul de "tigani"). Problema noastra este alta: cine-i va mai sprijini aici, in Romania, pe varstnici, daca inca 1-2 milioane dintre conationali vor munci in afara si vor plati asigurari in contul pensionarilor italieni?

Prin urmare, daca Italia sau Germania este preocupata ca de la 4 salariati care sustin un pensionar vor ajunge la 2:1 in 2030 si la 1,5:1 in 2050, noi ce sa mai spunem? La noi, acest raport exista deja, ba chiar intors pe dos - 1,5:1, scorul pensionari - salariati! Ce sa facem, sa inchidem granitele?! Sa interzicem avortul?! Sau sa-i bagam la munca fortata in colonii penitenciare pe cei gasiti vinovati de "parazitism"?!

E greu de spus ce se va intampla, dar daca in 2050 vom constata ca am ramas doar 16 milioane, deci nu suntem mai multi ca-n 1950, nu pe strainii care accepta romani la munca trebuie data vina, ci numai si numai pe viziunea ingusta a conducato

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România a intrat și terestru în Schengen. Ce spun transportatorii despre asta

HotNews acum 2 ore
Așteptăm această decizie de 13 ani și 9 luni, spune într-o dicuție cu HotNews Radu Dinescu, secretarul general al Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR). Dinescu a făcut și calculele legate de pierderile pe care le-au înre

Decizia de achitare a torţionarilor disidentului Gheorghe Ursu va fi revizuită, a decis Curtea Supremă

Libertatea acum o ora
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis joi, 12 decembrie, apelurile urmașilor lui Gheorghe Ursu și ale Parchetului Curții de Apel București de revizuire a sentinței de achitare a torționarilor disidentului. Cazul va fi retrimis Curții de Apel B

UPDATE - MApN - Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi în poligonul Goranu/ Una dintre victime, cu leziuni grave, transferată în Capitală. Patru victime au suferit traumatisme cranio-faciale

News.ro acum 40 minute
Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi joi, 1, în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea, pe timpul executării unei şedinţe de confecţionare a dispozitivelor de aprindere pirotehnică cu explo

Aproape 70 milioane de euro, cheltuiți de Rusia pentru propagandă în România și Bulgaria, spun experți în securitate

Ziare.com acum o ora
Un grup de experți în securitate cibernetică din Bulgaria spun că Rusia a cheltuit 69 milioane de euro pentru a influența opinia publică din țară, dar și din România. Pentru a promova extrema dreaptă din cele două țări NATO, Kremlinul ar fi derulat

Fostul ministru al Sănătății Nelu Tătaru, trimis în judecată pentru luare de mită

Ziua Constanta acum 47 minute
Fostul ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) într-un dosar în care este acuzat că ar fi primit mită, ca medic, sume de bani cuprinse între 100 şi 500 de lei, precum şi bunuri

Trump, desemnat ”personalitatea anului” 2024 de către revista Time

News.ro acum o ora
Preşedintele ales al Statelor Unite Donald Trump a fost desemnat joi ”personalitatea anului” ("person of the year") de către prestigioasa revistă americană Time. Săptămânalul salută o ”revenire politică uluitoare” a fostului preşedinte, reales la co

Decizie definitivă pentru Elena Udrea! Curtea Supremă a dat verdictul în urma cererii de eliberare în dosarul „Gala Bute”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Veste proastă pentru Elena Udrea (50 de ani). Curtea Supremă a respins cererea de revizuire a condamnării în dosarul „Gala Bute”. Așadar, aceasta rămâne în închisoare în urma deciziei Instanței Supreme. minuta

Timişoara: Un bărbat ameninţă că se aruncă de pe o macara, în apropierea Spitalului Judeţean FOTO-VIDEO

News.ro acum o ora
Un bărbat de 47 de ani s-a urcat pe o macara aflată lângă Spitalul Judeţean Timişoara şi ameninţă că se aruncă de la înălţime. La faţa locului, au sosit echipaje de la Poliţie şi Pompieri. ”Astăzi, în jurul orei 14:50, poliţiştii Secţiei 2 Urbană Ti

„Nu suntem pregătiţi pentru ceea ce ne aşteaptă în patru-cinci ani”, avertizează secretarul general al NATO Mark Rutte

News.ro acum 56 minute
Şeful NATO, Mark Rutte, a avertizat joi că alianţa nu este pregătită pentru ameninţările cu care se va confrunta din partea Rusiei în următorii ani şi că este timpul să treacă la o mentalitate de război, inclusiv sporind cheltuielile pentru apărare,

Biden graţiază 39 de condamnaţi şi comută 1.500 de pedepse

News.ro acum 49 minute
Preşedintele american în exerciţiu Joe Biden anunţă joi că a acordat 39 de graţieri şi că a comutat pedepsele a aproape 1.500 de persoane, relatează AFP. ”Graţiez 39 de persoane care au dat dovadă de o reabilitare reuşită”, a anunţat într-un comunic

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

0°/5°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

-4°/1°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/4°
sâm.

0°/7°
dum.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

2°/7°