Printre binefacerile trecutului, dupa care ofteaza multi oameni de teatru (fara a fi nostalgici incorecti politic), se numara siguranta zilei de maine, concretizata in locul de munca obtinut prin "repartitie". Oricat de obosit(or), rutinier, prafuit etc. e(ra) un teatru de stat, angajamentul pe durata nedeterminata, inclusiv salariul mic dar rezistent la zguduiri pe care il promite(a) el, era, este si, in viitorul previzibil, va ramane un punct de atractie greu de combatut. Ca sa pornesti singur la drum ai nevoie nu doar curaj.Ai nevoie, fara indoiala, si de un bun antrenament, pe care, in mod normal, ar trebui sa ti-l garanteze scoala, caci, asa cum inveti sa stai si sa te misti degajat pe scena, inveti si cum sa te prezinti la o "auditie", la un "interviu", la o competitie in general - si inveti in primul rand ca nimic nu se obtine fara competitie, fie ea si numai cu tine insuti. Dar cum la noi scoala are probleme pana si cu predarea alfabetului meseriei, ce sa mai vorbim de pregatirea "pentru viata" pe care s-ar cuveni sa o asigure ea?

Este un subiect de meditatie pe care mi l-au sugerat doua mici "intamplari teatrale" unde am fost invitata in preajma vacantei. E vorba despre oameni - foarte tineri, destul de tineri sau inca tineri - care au pornit, intr-un fel sau altul, sa-si ia soarta in maini si sa incerce sa-i dea forma. Gestul ca atare merita reverente.

Prima "aventura" careia i-am fost martora este un spectacol produs de Casa de cultura "Nicolae Balcescu" din sectorul 4. Iata, la randul ei, o institutie iubitoare de risc, pentru ca, refuzand sa se transforme, ca alte stabilimente similare, in discoteca, local de bingo sau mai stiu eu ce, a ales sa-si pastreze nu doar numele (cu, ah, conotatii reactionare!), ci si destinatia, gazduind un program complex de evenimente teatrale. In micuta sala de spectacole a acestei case de cultura