Il cunosc pe Ion Diaconescu de multi ani. Personaj definitiv retras din viata politica activa, pastreaza legaturi doar de natura afectiva cu sefii actuali ai PPCD, fost PNTCD. Consecinta fireasca a unei lupte de o viata in slujba aceluiasi partid, cu tot ce a insemnat el ca principii, oameni si fapte. Consecventa, atasamentul sufletesc fata de crestin-democratie l-au costat 17 ani de temnita iar mai apoi prigoana celui permanent supravegheat de securisti si atunci cand, cu diploma de inginer electromecanic in buzunar, lucra doar ca muncitor la Ascensorul in Bucuresti. "Gloria" presedintiei simultane a Conventiei Democrate, Partidului National Taranesc Crestin si Democrat si a Camerei Deputatilor nu au schimbat un caracter atat de puternic. L-am reintalnit cu drag, acum cand se pregateste sa-si serbeze a 88-a aniversare. Am depanat amintiri si am promis ca o parte din ce am vorbit voi publica. Acum cand presa nu mai aminteste, poate pe nedrept, de idealuri marca Diaconescu, Coposu, Tepelea, Ionescu-Galbeni. Pentru multi poate parea absurd, dar transpunerea pe plan social a doctrinei crestine are in vedere o societatea finala de tip comunist. Sigur, conform doctrinei crestine realizarea unei asemenea societati presupune o deplina libertate, neingradirea spiritului omenesc. Pentru a instaura o asemenea ordine, trebuie mai intai realizata o anumita mentalitate, un anumit nivel al constiintei politice, societatea actuala fiind inca departe de aceste premise in opinia presedintelui de onoare al PPCD. Dar nu de doctrine vorbim acum, ci de reeditarea situatiei de dupa alegerile din '96, de care Ion Diaconescu isi aminteste astfel: "Victorie! Am invins! se auzea din strada. Daca ar fi fost dupa vointa mea, as fi iesit la balcon, le-as fi multumit celor care ovationau pentru increderea si devotamentul lor, dar le-as fi atras atentia ca de fapt nu noi am invins. PNTCD a o