Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pilule, talente, fiori

Publicat in Jurnalul, joi 28 iulie 2005 ·

Va trec fiorii? Pe mine da, dar nu de groaza unui viitor distopic, ci dintr-un soi de egoism nostalgic. Cuvantul pilula este omniprezent, ajungand sa fie, fara vreun calificativ, inteles drept anticonceptional, iar acompaniat de termeni explicativi, sa acopere o gama cat se poate de larga a utilizarilor permise, controlate sau discutabile. Pe vremuri, pilula aparea in fictiune mai ales cu functia de aliment concentrat - una dintre prozele lui Stephen Leacock, remarcabil umorist canadian (cu tendinte spre absurd), descrie o cina de familie (Craciun in anul 2002 pe vremea lui era inca foarte departe in viitor) la care mezinul profita de neatentia adultilor, inhata pilula care contine sase cine concentrate si o inghite. Bietul prunc explodeaza, parintii ii recupereaza capul dintr-un colt al camerei si vad pe fata lui surasul fericit al unui copil care a infulecat sase mese sarbatoresti. aPilula capata in zilele noastre un rol nou, pe langa cel terapeutic sau recreational, cel de imbunatatire a performantelor, si nu numai in sport (unde, cum zicea un distins ziarist, Jocurile Olimpice au tendinta de a se transforma in Olimpiade de Chimie). Dr. Anjan Chatterjee, neurolog la Universitatea Pennsylvania, ne propune un scenariu care poate provoca fiori. aUn om cu munca de raspundere (asa se spunea pe vremea mea, astazi se numeste manager), care lucreaza 80-100 de ore pe saptamana, proaspat divortat (ca tot nu prea da pe acasa), nu se simte in plina forma. Va primi un antidepresant din noua generatie (Prozac, Paxil), in putina vreme va functiona din nou la capacitatea integrala, va face impresie buna si va fi avansat (intr-o lume ideala).

Fiica lui, afectata de divortul parintilor, are probleme de comunicare, putin Adderal o va ajuta sa-si depaseasca anxietatile.

Fiul, atlet amator, semifondist onorabil, va fi tratat cu Viagra (desi disfunctia erectila este o

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 3 ore
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

Peste 200 de persoane, la mitingul ”EuRo Manifest” de la Iaşi

News.ro acum 6 ore
Peste 200 de persoane au participat, sâmbătă seară, la mitingul ”EuRo Manifest” din Piaţa Unirii din Iaşi.

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 3 ore
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum 2 ore
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 2 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 4 ore
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Planul lui Macron pentru Ucraina: Trupe de pace, câteva mii de soldați pentru ”fiecare țară participantă”, plasate ”în puncte-cheie”

Ziare.com acum 2 ore
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din ”câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE. Într-un interviu publicat

Superliga: CFR Cluj a învins cu 3-1 Dinamo în prima etapă a play-off-ului. Dan Petrescu a lipsit

News.ro acum 2 ore
Formaţia CFR Cluj a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 3-1, echipa Dinamo, într-un meci din prima etapă a play-off-ului Superligii. Tehnicianul clujeniior, Dan Petrescu, a lipsit ca urmare a decesului mamei sale. Înainte de startu

Elena Lasconi, întrebată cum ar aborda relaţia cu Donald Trump: Cu diplomaţie, cu curaj, cu privit în ochi, cu umor uneori/ Dacă l-ar invita în România: Nu cred că este o prioritate acum

News.ro acum 3 ore
Candidatul USR la Preşedinţia României, Elena Lasconi, a declarat că ar aborda relaţia cu preşedintele american, Donald Trump, cu diplomaţie, curaj şi umor şi a apreciat că ”nu este o prioritate acum” ca acesta să fie invitat la Bucureşti.

Bijuterii în sumă de 2,5 milioane lei,confiscate şi amenzi de 35.000 lei, în urma unor controale ANPC la comercianţi de bijuterii

G4Media acum 3 ore
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au derulat, în perioada 14-15 martie, împreună cu reprezentanţii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, o serie de acţiuni de control la operatorii economici care active

Vremea

București
acum

15°
dum.

11°/18°
lun.

4°/11°
mar.

1°/7°
mie.

2°/8°
Iasi
acum

dum.

5°/8°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
mie.

-1°/9°
Constanta
acum

16°
dum.

8°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
mie.

1°/8°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

4°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-1°/6°
Timisoara
acum

dum.

6°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-0°/8°