Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prefectul a urechit primarii cu proiecte SAPARD

Publicat in Buna Ziua Iasi, joi 28 iulie 2005 ·

•Prefectul Radu Prisacaru a cerut primarilor din comunele in care proiectele SAPARD au probleme sa urgenteze lucrarile

In urma cu doua zile, primarii celor cinci comune iesene care au probleme cu proiectele SAPARD au fost chemati de prefectul judetului Iasi, Radu Prisacaru, pentru a-i convinge sa urgenteze lucrarile. Acesta a chemat la raport primarii localitatilor Miroslava, Popricani, Plugari, Gropnita, Comarna si Dagata. "Prefectul a cerut primarilor sa urgenteze finalizarea lucrarilor, pentru a se incadra in termen. Daca primarii ar trage un pic de constructori, problemele ar putea fi rezolvate la timp", a declarat ieri Radu Mihaileasa, inspector in cadrul Biroului SAPARD Iasi. Cele cinci comune au primit deja mai multe amanari ale termenului finalizare. Comuna Miroslava se confrunta in momentul de fata cu trei probleme, anume racordul la drumul national, podul peste Bahlui si trecerea la nivel cu calea ferata. Trecerea la nivel cu calea ferata si podul nu au fost incluse in proiect, asa ca nu au fost obtinute fonduri SAPARD pentru acestea. Pentru constructia acestor obiective ar fi trebuit asigurate fonduri din bugetul primariei. Si la racordul cu drumul national sunt probleme, deoarece reprezentantii de la Administrarea Nationala a Drumurilor (AND) nu le-au permis sa faca racordul acolo unde era prevazut in proiect. La Popricani mai trebuie aplicat ultimul strat de asfalt si remediate gaurile aparute in timpul iernii. Mai mult, o mare parte din lucrare trebuie rasa si refacuta. Drumul de la Plugari se confrunta cu alta problema, si anume cea a proprietatilor. Proiectantul nu a tinut cont de faptul ca drumul va trece prin curtile satenilor, iar lucrarile nu pot fi receptionate. Problema Consiliului Local este ca proprietarii accepta schimburile doar daca li se ofera o suprafata mai mare decat cea detinuta sau in schimbul unor sume de bani mai

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cristian Diaconescu, reacție după desecretizarea documentelor CSAT în cazul Georgescu: Elena Lasconi e singura opțiune validă

HotNews acum 5 ore
Fostul candidat independent la președinție crede că în noul context vremea interpretărilor subiective sau a discuțiilor despre simpatii politice a trecut. „Am finalizat analiza documentelor desecretizate de către CSAT. Așa cum mă cunoașteți, nu sunt

UPDATE - Informaţiile prezentate de SRI, SIE, MAI în şedinţa CSAT, referitoare la campania lui Călin Georgescu, declasificate. SIE: România, ţintă pentru acţiuni hibride ruse, atacuri cibernetice şi scurgeri de informaţii şi sabotaje /Ce spun SRI şi MAI

News.ro acum 6 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a fost de acord cu declasificarea, potrivit legii, la solicitarea instituţiilor emitente, a informaţiilor prezentate de SRI, SIE şi MAI, în şedinţa CSAT, anunţă miercuri Administraţia Prezidenţială. SRI arată în document

PSD, PNL, USR, UDMR şi minorităţile formează o coaliţie pentru stabilitate şi modernizare. Recomandă românilor ca la prezidenţiale să voteze împotriva extremismulului şi populismului

Mediafax acum 5 ore
Partidul Social Democrat, Partidul Naţional Liberal, Uniunea Salvaţi România, Uniunea Democrată Maghiară din România şi reprezentanţii minorităţilor naţionale, „în calitate de formaţiuni politice proeuropene”, au decis, miercuri seara, „formarea une

Licitații - 5 decembrie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
Primăria oraşului Zărneşti, cod fiscal 4646897, cu sediul în oraşul Zărneşti, str. Mitropolit Ioan Meţianu, nr. 1, jud. Braşov, telefon 0268/515777, fax 0268/222012, organizează în data de 10.01.2025, licitaţie publică deschisă pentru: 1. Vânzare te

Criză politică în Franţa: Guvernul lui Barnier a fost demis printr-o moţiune de cenzură

Mediafax acum 6 ore
Prim-ministrul Michel Barnier va părăsi funcţia după ce a deţinut cel mai scurt mandat din istoria modernă a Franţei. Colapsul guvernului Franţei, survenit miercuri seară, îl obligă acum pe preşedintele Emmanuel Macron să facă faţă unei crize politi

Oficial. Robert F. Kennedy nu îl susține pe Călin Georgescu și nici nu s-a pus problema să vină în România

HotNews acum 8 ore
După ce Călin Georgescu a lansat informația că viitorul șef al Departamentului american al Sănătății, Robert F. Kennedy, ar putea veni în România, reprezentanții acestuia neagă ferm acest scenariu, informează Euronews România. Reprezentantul lui Rob

DIICOT Columbian, arestat preventiv pentru că ar fi vrut să arunce în aer ”obiective” strategice din România

Ziua Constanta acum 11 ore
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) a anunțat, astăzi, 4 decembrie 2024, că cetățeanul columbian a fost trimis în judecată pentru tentativă la acte de diversiune. El este suspectat că a primit in

Biserica Ortodoxă Română își reafirmă angajamentul ferm față de apartenența României la UE, „spațiu al prosperității și cooperării între popoarele Europei”

HotNews acum 9 ore
Biserica Ortodoxă Română (BOR) a transmis, azi, 4 decembrie, un comunicat în care precizează că „nu este indiferentă față de prezentul și viitorul României, ci apără și promovează în societate valorile credinței creștine și ale democrației europene,

Franţa intră în criză politică, după răsturnarea guvernului Barnier în parlament / Stânga radicală cere demisia preşedintelui Macron

HotNews acum 3 ore
Deputaţii francezi au votat miercuri pentru demiterea guvernului minoritar aflat la putere de doar trei luni, fiind prima dată când acest lucru se întâmplă în Franţa din 1962 şi sporind incertitudinea politică şi economică într-o ţară pivot a Uniuni

Cupa României: Universitatea Craiova a învins Petrolul, scor 2-0

News.ro acum 6 ore
Formaţia Universitatea Craiova a învins, miercuri seară, în deplasare, cu scorul de 2-0, echipa Petrolul Ploieşti, într-un meci din etapa a doua a grupei B a Cupei României Betano. Golurile au fost marcate de Bană ‘56 şi Houri ‘87. Tot miercuri, Met

Vremea

București
acum

joi

2°/5°
vin.

4°/6°
sâm.

6°/9°
dum.

7°/11°
Iasi
acum

-1°
joi

-1°/3°
vin.

0°/6°
sâm.

6°/9°
dum.

8°/14°
Constanta
acum

joi

1°/8°
vin.

8°/10°
sâm.

10°/12°
dum.

11°/13°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/3°
vin.

-1°/3°
sâm.

1°/4°
dum.

3°/6°
Timisoara
acum

joi

2°/5°
vin.

4°/6°
sâm.

4°/6°
dum.

4°/9°