Extraordinarele isprăvi ale nebunilor îndrăgostiţi Este povestea de iubire dintre Don Quijote şi Dulcineea o rescriere a mitului arab despre Majnun şi Layla? Majnun este "nebunul", iar Layla este "noaptea". Formele primare, arhaice, ale mitului descriu raptul iubirii, experimentat de beduinul-poet Majnun, în proximitatea cortului Laylei, fără ca iubitul să fi primit darul divin de a contempla chipul iubitei. Ulterior, în literatura Sufi, iubirea extatică nutrită de Majnun şi Layla simbolizează iubirea dintre misticul Sufi şi Dumnezeu, întîlnirea teandrică dintre om şi Dumnezeu în misterul şi uniunea iubirii. Insanitatea beatifică a împlinirii iubirii pămînteşti simbolizează astfel insanitatea beatifică a împlinirii iubirii mistice, rememorarea continuităţii iubirii existenţiale graţie căreia fiinţele omeneşti se leapădă de raţionalitatea neiubirii, pentru a reîntîlni Fiinţa Divină, în Noaptea Prezenţei. Una dintre versiunile clasice, intitulată Layla u Majnun , a fost realizată de Nizam al-Din Ilyas Ibn Yusuf, supranumit Nizami (1140-1202), în 1188. Poemul lui Nizami a fost dedicat prinţului Akhtisan Minuchihr Shirvanshah din Shirvan, oraş situat pe ţărmul vestic al Mării Caspice. Nizami descrie povestea de iubire dintre Qays, poet al deşertului, membru al tribului Banu 'Amir, şi frumoasa Layla, o iubire pămîntească traumatizată de suferinţă şi moarte, dar răscumpărată şi împlinită dincolo de pragul morţii, ca iubire celestă circumscrisă de strălucirea Împărăţiei lui Dumnezeu1. Imaginarul împlinirii apoteotice a iubirii dintre Majnun şi Layla este împrumutat din literatura enohidică. După moartea iubitului şi a iubitei, Zayd, un prieten devotat, primeşte, în vis, viziunea fericirii nemărginite de care Majnun şi Layla se bucură în împărăţia spiritelor, în spaţiul realităţii reale, dominat de Prezenţa Divină şi de ierarhiile angelice: "În a sa legendă-cronică, menestre