Dacă istoria are un sens, cea contemporană demonstrează, înainte de orice, că uşa raiului e mai aproape de poarta infernului decît s-ar crede. În numele diverselor utopii, promiţînd paradisul terestru eliberat de servitutea în faţa divinităţii, emulii lui Nietzsche şi ai maestrului său, Schopenhauer, au aplicat teoria voinţei de putere şi au abuzat de înclinarea spre eroism tembel, invidie şi ticăloşie a prostimii. Cu ajutorul ei neprecupeţit au construit iadul pe pămînt. Adjudecîndu-şi controlul absolut asupra unor mulţimi prea puţin dispuse să încerce să înţeleagă complexitatea societăţii şi a vieţii umane, să-i apere demnitatea şi să lupte pentru păstrarea unei libertăţi mereu periclitate, chiar şi în epoci mai puţin atee şi colectiviste, extrema dreaptă ne-a dăruit - ce? Crima în masă nazistă. Paradisul muncitoresco-ţărănesc ne-a fericit, la rîndul său, cu gulagul comunist. "Există doar două feluri de oameni", afirma cîndva Antoine de Saint-Exupéry. Potrivit autorului Micului Prinţ, unii acceptă obligaţia de a-şi respecta semenii, alţii nu. Că, odată declarat mort, un Dumnezeu conceput ca inexistent nu mai poate legitima nici un sistem moral apt să evite gropile comune, ar fi trebuit să fie clar din capul locului. Mult înaintea fascinantei aberaţii nietzscheene, matematicianul francez Blaise Pascal reliefa că "dacă n-ar exista, Dumnezeu ar trebui inventat". Cam în acelaşi timp cu radicalizarea idealurilor iluministe de către Nietzsche, un Dostoievski mîntuit de socialism anarhic şi reconvertit la ortodoxie avertiza, în Demonii , cu profetică vigoare, că viitorul unei societăţi atee de tip colectivist riscă să fie infernal. Rusia nu l-a auzit la timp. Anul 1989 ne-a izbăvit de oroarea acestei erori. Dar, pe fundalul globalizării, al deschiderii şi expansiunii fireşti a democraţiilor şi pieţelor libere, s-au produs atentatele de la 11 septembrie 2001. Un nou proiec