Intens mediatizata, mult comentata, demisia Monei Musca din functia de ministru al Culturii si Cultelor involbureaza inca o data apele vietii publice romanesti (metaforele acvatice fiind - vai! - mai actuale ca oricand in aceasta vara...).
Fiindca - lucru binecunoscut - e vorba despre unul dintre cei mai apreciati politicieni ai momentului: o doamna veritabila, deopotriva prezentabila si serioasa, cu o buna prestatie parlamentara in precedentele cicluri electorale, cand a urmarit cu tenacitate ameliorarea legislatiei culturale, dar s-a remarcat si pe teme politice si morale generale.
Pe scurt: o figura respectata, de o admirabila demnitate si - nu trebuie uitat - foarte combativa in numeroasele dezbateri radiofonice sau televizate la care a fost mereu invitata. Nu e - vasazica - de mirare ca o parte considerabila a publicului larg o priveste cu incredere, cu simpatie.
Ca ministru, Mona Musca a avut o prestatie - de asemenea - pozitiva.
Dupa un start sovaitor, cu multe declaratii publice de bune intentii, dar cu mai putin vizibile actiuni reformiste, in ultimele circa doua luni Ministerul Culturii a inceput sa mearga bine: s-au adoptat o multime de proiecte de lege, normative si ordine ministeriale, s-au finalizat concursuri pentru posturi de conducere in institutii subordonate, s-au alcatuit jurii de specialisti care vor
selecta proiecte si sunt in curs procedurile pentru constituirea altor comisii cu importante roluri in finantarea de catre minister a unor artisti, festivaluri, carti s.a.m.d. Total-general, echipa condusa de Mona Musca a dat in ultima vreme impresia ca are un proiect coerent de reorganizare a domeniului, a stufoasei retele institutionale pe care o patroneaza.
Dar... Curtea Constitutionala a respins cateva articole din pachetul de legi pentru reformarea justitiei si totul s-a dat
