* Michel Houellebecq, Extinderea domeniului luptei, traducere de Emanoil Marcu, colecţia "Biblioteca Polirom", Editura Polirom, 2005. Cele două romane care l-au impus pe Michel Houellebecq - cu vîlvă, scandal şi multă mediatizare - ca scriitor decis să calce pe bătături corectitudinea politică au fost destul de repede traduse şi publicate şi la noi, exact în ordinea apariţiei lor în Franţa: mai întîi Particule elementare, la Nemira, apoi Platforma, la Polirom. Publicul românesc este, aşadar, la curent cu ghemul de idiosincrasii şi nevroze din care e tricotată literatura acestui reacţionar depresiv al zilelor noastre, ale cărui afirmaţii, zvîrcoliri, naufragii, cîrteli, spleen-uri n-au cum să te lase indiferent. rofitînd de acest fapt, Editura Polirom publică acum traducerea romanului de debut al lui Houellebecq, invitînd la o lectură cumva arheologică, în căutarea pietrei unghiulare a temelor ce aveau să-l consacre pe autor, dimpreună cu "cinismul său cultivat", despre care s-a vorbit atîta. Într-adevăr, găsim aici conturate majoritatea elementelor tipic houellebecqiene: acelaşi personaj singuratic (de data asta, un "analist programator la o firmă de servicii informatice") care consemnează vidul existenţial, înstrăinarea, mimarea trăirii, plictisul occidental, erotismul apatic etc., criticînd ultraliberalismul, terapiile psihanalitice (deocamdată nu şi Islamul sau feminismul) şi povestindu-şi dezinvolt reprizele de plîns, vomă sau masturbare tenace. Romanul acesta are însă şi ceva numai al lui, şi anume o doză consistentă de ludic (vezi, de pildă, cele trei "ficţiuni animaliere" presărate în carte şi care dau unor digresiuni eseistice, altminteri grave, alura unui hodoronc-tronc foarte simpatic). Iar uneori, debutantul Houellebecq are de-a dreptul umor. Merită să-l citiţi, ca să vedeţi ce-a pierdut.
* Michel Houellebecq, Extinderea
