După lupta din ultimele zile între Băsescu (prin ricoşeu), Stolojan şi Tăriceanu, s-ar zice că toţi trei ar fi adversari politici de acelaşi calibru. Dar nu este nici pe departe aşa. Stolojan este de multă vreme un personaj din mitologia politică a tranziţiei. (În termenii lui Raoul Girardet. De fapt, Stolojan chiar seamănă cu exemplul lui Girardet pentru mitul Salvatorului, Antoine Pinay - prim-ministru francez în perioada tulbure a anilor '50.) Personaj mai curînd mediocru, Stolojan rămîne pozitiv în mentalul colectiv graţie aparentului său dezinteres politic. El e personajul care doar intervine din cînd în cînd pentru a limita diverse dezastre lăsate de alţii. Doar Salvatorul nu poate fi un politician ordinar, nu? Un merit real are însă Stolojan: crearea Alianţei D.A., un model politic care şi-a atins scopul, anume eliminarea PSD de la guvernare. Se uită astăzi momentul-cheie în care Stolojan a ameninţat cu demisia dacă PNL nu acceptă alianţa cu PD. Dominaţi de miopie politică, majoritatea membrilor din conducere aşteptau ca PD să îşi dea obştescul sfîrşit sub loviturile PSD pentru a rămîne singurul partid mare din opoziţia democratică. Şi în opoziţie ar fi fost şi acum. Şansa Alianţei D.A. a fost relaţia de încredere dintre Traian Băsescu şi Theodor Stolojan. Ambii populari, ambii lideri cu anvergură, Băsescu cu cea mai fulminantă carieră de politician ales, Stolojan cu o carieră lungă de tehnocrat respectat. Spre deosebire de cei doi, Călin Popescu-Tăriceanu abia acum îşi construia legenda politică. A ajuns preşedinte al PNL prin criza de lideri de după retragerea lui Stolojan. Dar nu a fost niciodată în categoria de deasupra mogulilor de partid. Dimpotrivă, era un reprezentant al elitei partidului. Calităţile sale sînt tipice pentru un om cuminte, de la care nu aştepţi nici dezastre, dar nici miracole, mai degrabă calm decît cu personalitate, mai degrabă răbdăt