Perfect adaptabil, Tariceanu a ajuns, usor-usor, sa respecte, in linii mari, toate datele sistemului forjat de regimurile care s-au perindat in ultimii cincisprezece ani. Agenda lui Basescu fusese, din start, setata altfel. Si la o cu totul alta viteza.
Nu cred ca se mai indoieste cineva de divortul dintre Basescu si Tariceanu. Inedit e ca demisia Monei Musca din Guvern si cea, anuntata, din functia de vicepresedinte al PNL il fac ireparabil. Onest vorbind, principalul motiv, invocat acum doua zile de Mona Musca in luarea deciziei de a parasi cele doua pozitii, exista de vreo doua saptamini. I-a luat cam mult timp.
Si nu stim sa fi criticat public ori sa fi dat macar vreun semnal, in tot acest timp, cum ca inconsecventa crasa a lui Tariceanu legata de jocul de-a demisia ar fi atins-o la principii. Realist vorbind, Mona Musca si-a dat demisia abia atunci cind gestul ei avea sanse maxime sa provoace consecinte, in divortul dintre Basescu si Tariceanu.
Ramine o necunoscuta, poate irelevanta, daca decizia ei urmeaza un plan discutat ca atare cu cei carora le slujeste. S-ar putea sa fi fost doar un gest facut la inspiratie. Important e ca face parte din cauza, iar asta e ceea ce ne intereseaza in primul rind. Cauza divortului dintre Basescu si Tariceanu e, simplu si la obiect spus, o evidenta nepotrivire de caracter politic.
Cei doi vad, inteleg si practica total diferit meseria de politician si, implicit, exercitiul puterii. Tariceanu e, in esenta, un birocrat. Pentru el, a exercita puterea inseamna a-i gestiona institutiile si a-i administra resursele, inclusiv cele umane. Intr-o tara normala, fara prea mari probleme, postul de premier i-ar veni manusa.
Democrat din fire, neconflictual si perfect adaptabil, Tariceanu a ajuns, usor-usor, sa respecte, in linii mari, toate datele sistemului forjat de regimurile ca
