Nu-mi dau seama de ce radicalismul de opinie induce unora forta, altora teama. Vazut „politico-strategic”, extremismul a avut si inca mai are carisma, o aura, un magnetism care atrage, de obicei malefic. Asa e si cu ros-negrii din Germania. Strainii se cam feresc „ca de dracul”, unii nemti vad in ei falsa speranta de salvare de la somaj si globalizare fortata.
Nostalgia dupa parole de succes
„Pentru majoritatea tinerilor intervievati, cuvantul evreu are o nuanta peiorativa”. Aceasta este concluzia unui studiu cu titlul „Fenomene care pericliteaza democratia”, rezultata in urma unui sondaj de opinie, initiat in 2005 sub genericul „Antisemitismul la tinerii musulmani din Berlin”.
Sondajul a fost efectuat pe un segment de peste 100 de tineri turci si arabi din Berlin (Friedrichshain/Kreuzberg) si a relevat o inclinatie inspre uzitarea de parole antisemite ieftine, uneori insotite de amenintari cu violenta sau chiar de declaratii de simpatie de genul „Hitler imi place”.
Paradoxal, astfel de expresii apar in gura unor imigranti din ghetto-ul Capitalei. Probabil ca si a altor mari orase, proliferand in mediul underground de teen-ageri, aflati in deruta maturizarii si a vremurilor economice tulburi. Dar avizi de idoli si, eventual, de o „Vaterfigur” care sa suplineasca frustul instrainarii intr-o lume tot mai mecanicizata, tot mai pragmatica, tot mai rapace.
In urma unor astfel de sondaje, publicatia centrala a Sfatului Central al Evreilor din Germania ajunge la concluzia ca „naivul proiect multicultural european a esuat, plonjand intr-un bio-tomberon de idiotii
la moda”, prin care se defuleaza Macho-ismul adolescentin. Aici, referinta e internationala, nu are nimic de a face cu „arienii pur-sange”.
Dupa parole si simboluri datatoare de forta si energie ofteaza si unii batrani nostalgici ai raptului orga