In primavara anului 90, Piata Universitatii gemea de golani. Cu ecusoane de carton in piept si diplome universitare acasa. In Piata Libera de Comunism, infierata cu „mai animalule“, sute de mii de oameni, pentru care Revolutia n-a fost nici „comanda de la centrala“, nici eveniment TV, au avut, pentru cateva saptamani, tarkovskiana impresie de „cu credinta clintesti muntii“.
N-a fost sa fie asa. Nici la Bucuresti, nici la Timisoara, si niciunde in tara. Unii dintre „golanii“ cu capete si inimi sangerand dupa mineriada din 90, au luat drumul strainatatii. Arhitectul Dragos Trica este unul dintre acestia, cartea lui „Apatridul“ rasuceste cutitul in rani mai vechi si mai noi.
Intelectuali si guzgani
Decebal si Liliana Triescu sunt eroii romanului lui Dragos Trica (Apatridul, Ed. Masina de scris, Buc. 2005). Sot si sotie. Arhitect de varf si balerina pe poante de Opera Romana. Ambii cu visul cel albastru despre Occident. Locatia, Germania. Anii 90.
Tulburii ani 90 ai politicii si economiei romanesti in zvarcolirile reformei si ale eradicarii umbrelor trecutului comunisto- securist. Tot atat de tulburii ani ai reunificarii Germaniei puse brusc in fata unui val de Ossies (est-germani) si de repatriati etnici germani din Blocul de Est (sute de mii din Romania, doua-trei milioane din fostul URSS).
Val peste valuri, refugiati economici din tarile sarace ale fostului bloc comunist, sinti si rroma in migratie libera peste granite, aventurieri si visatori. Cativa „politici“ cu dosare beton. Al lui Triescu e „caramida“, se sparge sub ciocanele nemtesti.
Ca si „vana sa germana“, de la bunicul din Ploiesti, deportat dupa razboi si mort, fara sa-si mai fi vazut nepotul, aspirant la germanitate in fosta sa patrie. Recunoasterea acesteia se refuza nu pe criteriul genealogic, ci de „insuficiente dovezi ale atasamentu