Dupa ce paruse ca nu exista viitor pentru ei, Muntii Apuseni intra in circuitul turistic cu oferte de exceptie: liniste, natura pura, bunavointa si foarte multa traditie
Imediat ce trece pe sub proaspat inaugurata Poarta din lemn a Apusenilor, drumul spre Zlatna are o bifurcatie la dreapta. Cu cat inaintezi mai mult prin aceasta Vale, simti cum apasarea, zgomotul, agitatia soselei si a orasului raman in urma si apoi dispar, de parca nici n-ar fi existat. Chiar daca se afla la doar 12 kilometri de Alba-Iulia, satul Ampoita pare rupt de lume, intr-un fel pe care cei care vor sa evadeze din marile orase il cauta tot mai des. Aer curat, atractii turistice, mancare naturala ca la mama acasa se gasesc, spre bucuria noastra, in multe alte locuri din tara, insa Ampoita are ceva special. Si-a pastrat o blandete, o curatenie care se potriveste cu imaginea idilica pe care o avem atunci cand ne gandim la satul romanesc de pe vremuri. Biserica este neincapatoare duminica, padurea nu a fost defrisata, manelele nu rasuna seara de seara peste vale. Aici, "daca lucri, ai, daca nu lucri, n-ai", iar deznadejdea satelor parasite de tineri nu si-a gasit cuibul si in Ampoita.
Atractii turistice
Satul este flancat, de o parte si de alta a raului ce-i poarta numele, de doua formatiuni stancoase spectaculoase: Calcarele Ampoitei, aproape de intrarea in sat, si Piatra Boului. Usor de escaladat pentru cei ce nu au rau de inaltime, Piatra Boului are in varf un mic platou, iar privelistea ce se zareste de acolo iti taie rasuflarea. Egala in frumusete este si Piatra Varului, inconjurata de o padure marcata ca rezervatie naturala.
De la Ampoita, drumul continua spre Lunca Ampoitei, Lunca Metesului, apoi se transforma in drum forestier si se pierde in munte. Pe acest traseu, la cativa kilometri de sat, dupa o mica excursie printr-o superba padure, ajungeti la