Creditul neguvernamental a avansat, in perioada iunie 2004 - iunie 2005, cu 39,3%, imprumuturile acordate in valuta avand o dinamica superioara componentei in moneda nationala, reiese din datele publicate de Banca Nationala a Romaniei (BNR).
Soldul imprumuturilor in valuta acordate de bancile comerciale a avansat, in acest interval, cu 43,2%, fiind principalul suport pentru cresterea creditului guvernamental, iar componenta in lei a urcat cu 33,7%.
In termeni reali, creditul neguvernamental a urcat cu 27%, pana la 48,9 miliarde de lei (489.564 miliarde de lei vechi), finantarile in moneda nationala avand un ritm de crestere inferior, de 21,9%.
Exprimata in euro, cresterea creditului in valuta a fost de 61,4%, in usoara scadere fata de cresterea de 63,6% in mai. In luna iunie, creditul neguvernamental a crescut cu 3,9% (3,6% in termeni reali), pe fondul majorarii componentei in lei cu 3,8% si a cresterii cu 4% a celei in valuta.
La data de 30 iunie, economiile populatiei au inregistrat o crestere de 33,1% (21,3% in termeni reali), fata de 30 iunie 2004, avansul inregistrat in ultima luna fiind de 0,3%, la 15,4 miliarde de lei (154.575 miliarde de lei vechi).
Cresterea creditului neguvernamental, in special a componentei in valuta, reprezinta o permanenta ingrijorare a Bancii Nationale. Potrivit reprezentantilor bancii centrale, creditarea in valuta alimenteaza importurile de bunuri, cauzand astfel dezechilibrarea balantei comerciale.
Deficit comercial de aproape 1 miliard de euro in iunie
Institutul National de Statistica a confirmat, recent, aceste temeri, anuntand majorarea deficitului comercial cu 980,4 milioane de euro numai in luna iunie, fata de 903,5 milioane de euro in luna mai. In primele sase luni ale acestui an, dezechilibrul balantei comerciale a crescut la 4,2 miliarde de eu