Am mai scris, nu demult, despre Vama, si vom mai scrie. In primul rand, pentru ca, in momentul de fata, reprezinta inca o sursa generoasa de subiecte de presa si, in al doilea rand, pentru ca este o institutie de al carei comportament depinde intr-o mare masura integrarea noastra in Uniunea Europeana, viitorul fiecaruia dintre noi.
Din exterior, lucrurile se vad in mare parte cu pete gri. Cu cat afli de la oameni din interior detalii, cu cat ti se dezvaluie decizii, afaceri, cumetrii, tehnici de coruptie, la care nici nu te puteai gandi, cu cat ti se indica retele ingenios create, de care unii sefi nu numai ca stiu, dar le mai si protejeaza, griul acela incepe sa se tot inchida la culoare...
La vama, cei care vor sa fure nu o fac direct, o fac prin intermediari, pe care, pentru a-i maguli, ii numesc “oameni de incredere”, dar pe care nu vor ezita sa-i sacrifice si de care nu vor ezita sa se lepede in cazul in care afacerea ar esua lamentabil. Asa spun oamenii din sistem. Si tot ei explica de ce schimbarile de mentalitate, de comportament se fac atat de greu in aceasta zona. Un om care a lucrat in vama, stabilit acum in SUA, ne scria zilele trecute : “Sistemul «luare - dare - dare mai departe -redistribuire» lucreaza perfect in vama”.
Zilele trecute, pe langa “folclorul” care circula pe seama vamesilor, a iesit la iveala un alt aspect care ne pune pe ganduri. In Vama Moravita, zace, de ani de zile, un aparat de scanare a bagajelor care poate detecta si drogurile, similar celui folosit pe Aeroportul International Timisoara. La Moravita, insa, nu e folosit, e acoperit cu folie si pus la pastrare. Ce conteaza ca e un aparat care a fost cumparat de Vama din bani publici? Ce conteaza ca prin acest punct de trecere a frontierei ai putea trece destul de lejer cu vreo 10 - 15 kilograme de heroina in bagajul de mana?...
Poate asa se explica, in parte, si
