Dintre lanurile de grau si de floarea-soarelui de pe campia ialomiteana rasar, infirme si abandonate, biserici stravechi, a caror suferinta nu impresioneaza pe nimeni.

In satele uitate de lume, Dumnezeu a ramas fara casa

La Ivanesti, in inima Baraganului, o clipa ai impresia ca te-ai ratacit. Nu ai ca reper vizual decat o campie fara sfarsit si un drum de tara care nu duce nicaieri. Se opreste brusc si prafos, pe muchia unui deal abrupt si fara nume. Apoi apare un palc de case stinghere, ratacite parca si ele in imensitatea fierbinte a campiei.

Ultima casa din sat e a lui nea Mitica Mocanu, un batran inca tanar, pensionar pe caz de boala. Apare de dupa gard, ne iscodeste pe cine anume cautam si, afland ca vrem sa vizitam biserica monument a satului, se ofera bucuros sa ne conduca. Parca ar dori si el sa o mai vada o data.

Pasind vartos, taraneste, nea Mitica ajunge in carca pravalita a dealului, dincolo de care incepe lunca imensa a Ialomitei, dreptunghiurile colorate in verde si galben ale porumbului si florii-soarelui. In vale, abia zarita, rasare ruina a ceea ce a fost candva lacasul sfant al ivanestenilor.

Cu turla pe jumatate daramata, cu zidurile crapate si povarnite intr-o parte, arata jalnic, subliniind si mai mult abandonul si pustietatea locului. Cine mai stie ca biserica din Ivanesti e monument istoric, cladit in 1848 din piatra mare de granit, adusa cu boii si carele tocmai din Dobrogea? Cea mai frumoasa biserica din Baragan sta uitata si dosita in vale, pe malul Ialomitei, la Ivanesti. De departe, vechiul locas de inchinaciune al satenilor seamana cu un conac boieresc parasit. Clopotnita din lemn de salcam a fost desfacuta si furata, imensul clopot de arama a fost dus la muzeu, iar cimitirul s-a mutat sus, la sosea. Inconjurata de cateva cruci si morminte nestiute, biserica din Ivanesti isi asteapta somnul cel de ve