Sunt adolescenti in toata regula. Viseaza sa ajunga oameni mari si sa se realizeze in viata. Dar cel mai mult se roaga la Dumnezeu sa scape de virusul care-i ascunde in spatele confidentialitatii: HIV.

Cand am venit in Cernavoda si am aflat de existenta Centrului de Copii "Sf. Laurentiu", ne-am hotarat din prima sa scriem despre acest loc. Reticenta, uneori normala in astfel de situatii, a fost invinsa de curiozitatea de a vedea cum se comporta, cum gandesc niste copii care stiu ca sunt infectati cu virusul unei boli nemiloase, SIDA. Ne-am strans cu totii intr-una din camerele centrului. Au venit mai intai baietii, trei la numar. Au 16-17 ani. Abia le scoteam o vorba din gura. Solutia salvatoare a venit din partea unei mame sociale. "Ia sa chemam noi fetele, ca ele sunt mai vorbarete." Si-au aparut primele doua, apoi a venit si a treia. Intr-adevar, gheata s-a spart. Confidentialitatea ne obliga sa nu le dam numele si chipul. Dar putem sa spunem mai departe ce vor sa faca in viata. "Calculatoare", spune una dintre fete, dupa putin timp de gandire. "Eu vreau sa plec in Anglia la prietena mea. Am fost acolo acum doi ani si mi-a placut. Pana ajung acolo o sa fiu voluntar la centru. Sa am grija de copiii mai mici. Imi plac foarte mult", spune o alta. Cea de-a treia e mai mica. Are 16 ani si vrea sa se faca masor. Ca si celelalte fete, stie sa coasa goblenuri cu care merge la expozitie sau le vinde in Anglia. Au luat pe ele intre 400.000 si un milion de lei. Baietii inca nu s-au hotarat ce sa raspunda la intrebarea noastra. "Hai ca nu plecam de aici pana nu ne spuneti ce vreti sa va faceti", i-am indemnat din nou. Numai unul s-a hotarat. "Mecanic auto." "Dar sportul nu va place? Fotbalul?" "Baschetul", raspunde unul dintre baieti. "Aveti un idol?" Primim un raspuns: David Beckham.

TIMPUL LIBER. Curiozitatea ne impinge mai departe. "Dar voi cum va petreceti tim