Mesajul a fost trimis. Multumesc!

750.000 de dolari, „spalati“ prin firme-fantoma

Publicat in GAZETA de SUD, luni 1 august 2005 ·

Destinatiile banilor transferati din România, printr-o banca din Paris, erau Dubai, Emiratele Arabe Unite, Kuweit si China Desi cunoscuta in ansamblu de cititori, tipologia finantarii terorismului contine multe detalii pentru descoperirea carora analistii financiari specializati in prevenirea si combaterea spalarii banilor lucreaza cot la cot cu serviciile secrete, precum si cu structurile similare din strainatate. Un astfel de caz, in care suma presupusa a fi fost destinata teroristilor prin intermediul unor firme-fantoma si al unor persoane apropiate familiei Bin Laden era de 750.000 de dolari, a fost analizat de specialisti, dosarul fiind trimis Ministerului Public spre solutionare. Analistii Oficiului National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor au demarat verificarile in urma unor sesizari primite din partea autoritatilor române, potrivit carora un cetatean arab care ar fi avut legaturi cu familia Bin Laden ar fi finantat terorismul prin intermediul unei societati comerciale din nordul tarii si al unor firme-fantoma controlate de un cetatean sirian. Potrivit informarii, cetateanul arab ar fi cumparat, in schimbul unui milion de dolari, pachetul majoritar de actiuni al unei societati comerciale detinute de APAPS. Suma a fost achitata integral la semnarea contractului, iar societatea cu pricina a contractat imediat credite bancare in valoare de 250.000 de dolari. Firme-fantoma Continuind cercetarile, analistii financiari ai Oficiului au descoperit ca sumele erau investite in România prin intermediul administratorilor unui grup de societati „fantoma“ coordonate de cetateanul arab care a cumparat actiunile de la APAPS, savirsind astfel infractiunile de contrabanda, inselaciune, fals si uz de fals. Suma totala, de 2,35 milioane de dolari, a fost transferata, in transe, unor societati din tarile arabe care au utilizat in acest scop documente fictive de import

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Război în Ucraina, ziua 805. Zelenski spune că pregăteşte un plan pentru o „pace justă”

Press Alert acum 46 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că lucrează la un nou plan pentru a pune capăt războiului în Ucraina, în timp ce ţara continuă în acelaşi timp să se întărească pe plan militar pentru a putea forţa Rusia să accepte o „pace

Trei aeronave F-16 Fighting Falcon au fost achiziționate de România de la Regatul Norvegiei . Unde au ajuns aeronavele

Ziua Constanta acum o ora
Trei aeronave F-16 Fighting Falcon achiziționate de România de la Regatul Norvegiei au aterizat vineri, 28 iunie, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” de la Câmpia Turzii. Potrivit MApN, aeronavele F-16 Fighting Falcon vor intra în dotarea

Ministerul de Externe anunţă risc crescut de producere a incendiilor în Grecia / Atenţionare de călătorie / Zonele vizate

News.ro acum 25 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Grecia că, potrivit Serviciului Naţional de Meteorologie, sâmbătă, 29 iunie 2024, se vor înregistra temperaturi foarte rid

Guvernul a luat o măsură prin care deciziile de recalculare a pensiilor vor fi distribuite de Poşta Română

News.ro acum 2 ore
Guvernul a aprobat, vineri, o ordonanţă de urgenţă care prevede ca Poşta Română să fie instituţia care să ofere servicii integrate de pregătire şi expediere a plicurilor care conţin deciziile privind recalcularea pensiilor din sistemul public. „Dato

Tânărul care a înjunghiat mortal o fată în Grădina Botanică din Craiova, condamnat la 15 ani de închisoare / El este obligat să achite 600.000 de euro către familia victimei / Decizia nu este definitivă

News.ro acum o ora
Tânărul care a înjunghiat mortal o fată în Grădina Botanică din Craiova a fost condamnat, vineri, de Tribunalul Dolj, la 15 ani de închisoare. De asemenea, el este obligat să achite în total 600.000 de euro către familia victimei şi 200.000 de lei c

Executivul a aprobat o ordonanţă de urgenţă prin care poliţiştii rutieri pot testa obligatoriu anumiţi participanţi la trafic pentru alcool sau substanţe psihoactive

News.ro acum o ora
Executivul a aprobat, vineri, ordonanţa de urgenţă pentru modificarea şi completarea unor acte normative în scopul creşterii siguranţei rutiere, Actul normativ introduce criterii cu privire la stabilirea obligaţiei legale a poliţistului rutier de a

Un bărbat din Toplița și-a pierdut viața după ce a fost înjunghiat de concubina sa

Informația Harghitei acum o ora
Un bărbat din municipiul Toplița a murit în spital după ce a fost înjunghiat, joi seara, de concubina sa. Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Harghita a informat, vineri, că în data de 27 iunie, în jurul orei 20:30, polițișt

Rusia ameninţă NATO cu o ”confruntare directă”, din cauza dronelor americane de la Marea Neagră

News.ro acum 48 minute
Rusia ameninţă vineri Occidentul cu o ”confruntare directă”, din cauza unei ”intensificări” a zborurilor dronelor militare americane la Marea Neagră, în largul Ucrainei, la câteva zile după primele ameninţări vizând Washingtonul, în urma unui atac u

Ucraina nu se mulțumește cu rachetele Patriot. Kievul cere un „scut aerian” format din sistemele desfășurate în România și Polonia

Adevarul acum 35 minute
Ucraina va primi un sistem de rachete Patriot, acordat de către România, dar un deputat ucrainean vrea mai mult. Acesta a precizat că nu înţelege de ce NATO nu desfăşoară baterii Patriot de-a lungul graniţei poloneze, dar și în România.

Constantin: Guvernul monitorizează zborurile anulate care au legătură cu aeroporturile româneşti. Românii au dreptul şi pot deschide litigii pentru a solicita despăgubiri către acele companii

News.ro acum 2 ore
Purtătorul de cuvânt al Guvernului Mihai Constantin i-a îndemnat pe românii care au fost afectaţi de zborurile anulate să deschidă litigii ca să ceară despăgubiri companiilor. Acesta a adăugat că Executivul monitorizează zborurile anulate care au le

Vremea

București
acum

32°
vin.

17°/32°
sâm.

22°/35°
dum.

21°/36°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

32°
vin.

19°/32°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
Constanta
acum

28°
vin.

21°/28°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/29°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
Timisoara
acum

31°
vin.

18°/31°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/36°
lun.

22°/34°