Exista mai multe variante in acest caz, printre care si iesirea lui din tara cu documente false. Mai grav, este posibil ca Priplata sa fi fugit cu complicitatea unui politist de frontiera. Curios, mandatul de arestare pe numele cehului fusese emis inca de pe 9 iunie, insa Politia Bihor a ezitat sa-i puna catuse. „L-am cautat, dar nu l-am gasit", asa suna explicatia politistilor bihoreni.
Ministerul Justitiei poate cere extradarea lui Priplata sau poate transfera dosarul in Cehia. In ciuda acestui incident, nici un sef de institutie n-a fost inca destituit.
Revolta. Ura. Neincredere in justitie. Acestea au fost primele sentimente pe care le-a simtit Marieta Sahleanu, sotia liderului de sindicat de la SC Tepro Iasi ucis in 2000 la auzul vestii ca Franmtisek Priplata a fugit din tara.
Potrivit cotidianului „Blesk", citat de agentia CTK, Priplata a reusit sa iasa din Romania, fiind vazut, alaturi de fiica sa, la o prezentare de moda intr-un oras din Cehia. „Am trecut granita in noaptea de joi spre vineri. Mi-a luat 20 de minute. Nu voi spune niciodata pe unde", a declarat Priplata, pentru ziarul „Blesk".
Marieta Sahleanu este consternata de ceea ce se poate intimpla cu deciziile justitiei Romane. „Sint revoltata de ceea ce se intimpla. Am avut incredere in justitie, dar parca ma si asteptam la asa ceva, ca Priplata sa scape. Eu de mult le-am spus apropiatilor ca va pleca. Am asteptat patru ani si jumatate sa se faca dreptate.
Sint foarte suparata si dezamagita de tot ceea ce inseamna justitie, de tot ceea ce inseamna Romania. Pe 2 iunie ei trebuiau arestati. Cum si-au facut treaba autoritatile?", s-a intrebat Marieta Sahleanu. Femeia este descumpanita de cele intimplate si este decisa sa plece din tara, pentru ca in opinia sa ai